ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Decizia privind indemnizaţiile pentru medicii decedaţi de COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial

13:27 | 06.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 6 dec. /MOLDPRES/. Monitorul Oficial de luni, 6 decembrie, a publicat decizia Guvernului de alocare a mijloacelor financiare pentru 25 de familii ale medicilor decedați de COVID-19, transmite MOLDPRES.

Potrivit documentului, rudele personalului medical care a murit în lupta cu noul coronavirus vor primi indemnizații unice din partea statului. Cabinetul de miniștri a aprobat vineri alocarea a 2,5 milioane de lei din fondul de intervenție al Guvernului, bani de care vor beneficia 25 de familii.

Proiectul vine să susțină rudele angajaților din instituțiile medico-sanitare publice, care au activat în municipiul Chișinău, precum și în raioanele țării, în funcții de medici, asistente medicale, infirmiere, moașe. Fiecare familie va primi câte o sută de mii de lei. 

Până în prezent, 45 de familii ale lucrătorilor medicali decedați de COVID-19 au primit indemnizații unice.

Sursă: monitorul.gov.md

 

img21009361

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!