ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă” a organizat un proiect privind drepturile copilului

08:45 | 16.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Peste 100 de copii au participat la proiectul „Toți diferiți, toți egali”, organizat de Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă”, care s-a desfășurat în perioada noiembrie – decembrie, relatează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, directorul instituției, Eugenia Bejan, a menționat că proiectul a avut scopul de a contribui la formarea atitudinii deschise față de diversitate, a înțelegerii și acceptării diferențelor și încurajarea copiilor de 7-10 ani să pledeze pentru toleranță, diversitate și drepturi egale. În prima etapă a proiectului, peste o sută de copii cu vârsta între 7 și 10 ani, din diverse localități ale Republicii Moldova, au participat la o serie de workshop-uri despre diversitate.

Potrivit sursei citate, cea de-a doua etapă a proiectului a constat în realizarea de către copiii participanți a mesajelor audio cu tematica „Ce înseamnă pentru mine diversitatea”. Mesajele audio au avut o formă liberă și exprimă opiniile copiilor despre ceea ce înțeleg ei că înseamnă să fim „toți diferiți, toți egali” și cum să fim toleranți și empatici cu cei din jur. Mesajele audio au fost încadrate într-o serie de 20 de podcasturi publicate pe platforma pentru copii Zuper.md. Iar în cadrul evenimentului, au fost lansate aceste podcasturi în care copiii participanți transmit lumii întregi mesaje despre toleranță, diversitate și drepturi egale.

”Copiii au discutat cu un psiholog formator despre caracteristicile care ne fac diferiți, despre cazurile când unii copii mai sunt încă discriminați sau sunt tratați necorespunzător, despre cât de important este să acceptăm diversitatea, să fim toleranți și binevoitori cu ceilalți și desigur despre drepturile egale care le avem cu toții, în mod special copiii”, a precizat Eugenia Bejan.

În context, William Massolin, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a felicitat copiii și părinții lor pentru participare activă și a afirmat că Consiliul Europei promovează și protejează drepturile a 150 de milioane de copii din Europa, având la bază Convenția Europeană a Drepturilor Omului și alte documente legale. ”Noi credem că toți copiii au dreptul să fie tratați în mod egal și echitabil. Copiii au dreptul de a fi auziți și de a avea un cuvânt de spus în toate deciziile care îi afectează: acasă, în comunitate, la școală, oriunde”, a  subliniat William Massolin.

Proiectul „Toți diferiți, toți egali” a fost organizat de Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, Zuper.md (un site multimedia al Companiei Teleradio Moldova prietenos copiilor), Compania „Teleradio-Moldova” și Secția Națională IBBY, cu suportul Oficiului Consiliului Europei la Chișinău.

img21009677

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!