ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău a fost inaugurat Târgul de Crăciun

20:42 | 24.12.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 24 dec. /MOLDPRES/. În scuarul Palatului Național ”Nicolae Sulac” din capitală a fost inaugurat în această seară ”Târgul de Crăciun”. Evenimentul este organizat de către Guvern, cu genericul ”Crăciunul acasă”, sub patronajul Prim-ministrului Natalia Gavrilița, informează MOLDPRES.

Luminile bradului de Crăciun au fost aprinse în prezența conducerii țării - Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, Premierul Natalia Gavrilița, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, alte persoane oficiale.

În mesajul său de salut, șeful statului, Maia Sandu, a menționat că astăzi se împlinește exact un an de când a devenit Președintele R. Moldova. ”Este țara pe care mi-o doresc și pe care ne-o dorim cu toții mai bogată, mai mândră și mai fericită. A fost un an care ne-a pus la încercări nemaivăzute, dar și un an când Moldova și-a refăcut bunul nume în lume. A fost un an complicat pentru noi și un an complicat pentru întreg globul, dar și un an în care a reapărut speranța. Speranța ne întărește, speranța și încrederea care hrănește puterea de a transforma visele în realitate, pentru fiecare om și pentru toată țara”, a subliniat șeful statului.

La rândul său, Prim-ministrul Natalia Gavrilița a afirmat că pășim cu emoție și cu multă bucurie în cea mai frumoasă sărbătoare a anului. ”Sărbătorile de iarnă înseamnă în primul rând reunirea cu familia, cu rudele și cu prietenii care revin acasă. E o perioadă în care noi, maturii, încercăm să ne eliberăm de griji și să  împrumutăm din entuziasmul copiilor ca să savurăm din plin perioada sărbătorilor. Ne bucurăm de Nașterea Domnului, de înnoirea anului, de mai mult timp petrecut cu familia, cu prietenii, de zâmbetele celor din jur. Orice comunitate are nevoie de astfel de perioade în care trăiește împreună aceste bucurii. În acest an, cu sprijinul Guvernului, Lupii lui Alex Calancea împreună cu Surorile Osoianu vor aduce bucuria în satele și orașele Moldovei în mai multe orfelinate, centre de plasament. Vă îndemn să fim uniți și să nu uităm că schimbarea începe de la fiecare din noi”, a mai spus oficialul.

Cu mesaje de sărbătoare au mai venit în această seară Președintele Parlamentului, Igor Grosu și ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

În cadrul evenimentului, au evoluat Corul Filarmonicii Naționale condus de Ilona Stepan, Vali Boghean Band, Cristina Scarlat, Ana Cernicova, Dara, Pasha Parfeni, Cătălin Josan, BrioSonores ș.a.

Târgul de Crăciun va funcționa în centrul capitalei până la 9 ianuarie. Prima ediție a sa a avut loc în 2017.

img21009927

img21009927

img21009927

img21009927

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!