ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Târgul de Crăciun și-a deschis porțile în prezența conducerii de vârf a țării

21:29 | 24.12.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 dec. /MOLDPRES/. În această seară, în scuarul Palatului Național „Nicolae Sulac”, a fost inaugurat oficial Târgul de Crăciun. La evenimentul de lansare a participat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Natalia Gavrilița, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului. 

În discursul său, Natalia Gavrilița a vorbit despre importanța readucerii Târgului de Crăciun în inima capitalei după pauza cauzată de pandemie, despre rolul pe care-l are acesta în crearea atmosferei de sărbătoare, dar și despre bucuria pe care o generează această perioadă din an. „Sărbătorile de iarnă înseamnă în primul rând reunirea cu familia, cu rudele și cu prietenii care revin acasă”, a subliniat șefa Executivului. 

Prim-ministrul a punctat că actualul Cabinet de miniștri depune efort considerabil pentru a crea aici, acasă, condiții atractive pentru reîntoarcerea diasporei, dar și pentru a îmbunătăți nivelul de trai al tuturor cetățenilor Republicii Moldova. 

„Vă asigur că schimbările majore abia urmează. În anul 2022 Guvernul va aduce proiecte de dezvoltare a țării  - vom construi drumuri, poduri, căi de acces, vom renova școli și grădinițe în mai multe localități ale țării. Vom investi masiv în proiecte mari de infrastructură, vom finanța mai multe proiecte locale și vom munci în continuare pentru ca Republica Moldova să devină un loc în care să vrei să-ți trăiești prezentul și să îți construiești viitorul”, a încheiat premierul.  

La rândul său, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a menționat:  „Suntem o țară mică, dar o familie mare. Iar Crăciunul, întotdeauna, este despre familie și iubire, solidaritate și generozitate, despre empatie și puterea de a dărui. De aceea, vă îndemn ca, în aceste zile, să avem grijă de cei, cărora le lipsește căldura sărbătorilor.”

În acest an Târgul de Crăciun se va desfășura simultan în mai multe localități ale țării, unde vor fi organizate concerte și evenimente artistice cu participarea a zeci de colective folclorice locale și artiști din capitală.  

Un moment special va fi creat de programul caritabil intitulat „Povestea de iarnă”, unde Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu vor colinda sate și orașe, vor vizita case de copii, centre de plasament, aziluri pentru persoane vârstnice, pentru a prezenta o serie de activități artistice și, cel mai important, pentru a împărți speranță, lumină și încredere acolo unde este cea mai mare nevoie.  

Târgul de Crăciun va fi deschis zilnic, de la ora 10:00 până la ora 22:00, de pe 24 decembrie 2021 până pe 10 ianuarie 2022. Excepție va fi în noaptea dintre ani, când Târgul va putea fi vizitat până la ora 02:00 după miezul nopții.   

Foto: Guvern

img21009929

img21009929

img21009929

img21009929

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!