ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Chișinău, de Revelion, vor circula două troleibuze de epocă

11:15 | 31.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. Regia Transport Electric Chișinău pune pe rutele de transport public 11 troleibuze decorate în spiritul Sărbătorilor de iarnă, dintre care două troleibuze de epocă, transmite MOLDPRES. 

În seara de Revelion, începând cu ora 18:00, pe străzile capitalei vor circula unsprezece troleibuze decorate în spiritul Sărbătorilor de iarnă, doua dintre care sunt de epocă, produse în anii 1949 și 1966, iar celelalte unități sunt noi, achiziționate în ultima perioadă.

Troleibuzele de epocă vor circula în capitală doar în seara de Revelion, fără pasageri, după care vor reveni în parcul RTEC. Punctul de pornire al acestora va fi Parcul Alunelul din sectorul Buiucani.

Celelalte nouă mijloace de transport în comun decorate în spiritul Sărbătorilor de iarnă vor avea călători. Acestea vor circula împodobite cu lumini multicolore până în data de 14 ianuarie 2022.

Este al treilea an când Primăria Chișinău decorează mijloace de transport în spiritul Sărbătorilor de iarnă. 

Foto: Primăria Chișinău

img21010050

img21010050

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!