ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Numărul posturilor TV care vor putea fi recepționate gratuit prin eter va fi majorat

13:40 | 16.02.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. Numărul posturilor TV care vor putea fi recepționate gratuit prin eter va fi majorat. Un proiect de lege ce prevede finalizarea tranziției de la televiziunea analogică la cea digitală a fost aprobat astăzi de Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, comunică MOLDPRES.

Prin modificările operate în legislație, se urmărește sporirea numărului posturilor TV care vor putea fi recepționate gratuit prin eter și intensificarea concurenței pe piața serviciilor TV contra plată. Totodată, se va elibera spectrul de frecvențe necesar pentru implementarea tehnologiilor 5G.

De asemenea, se prevede delimitarea modalității de eliberare a licențelor de emisie și a celor de utilizare a frecvențelor radio în cazul multiplexelor de televiziune și radiodifuziune digitală terestră de modalitatea eliberării acestor licențe în celelalte cazuri.

O nouă reglementare este cea privind posibilitatea continuării afacerii prin emisie în format digital, prin intermediul multiplexelor regionale, pentru cele opt posturi TV care emit în prezent în format analogic.

Noua lege va reglementa și mecanismul de intervenție a statului în cazul ”eșecului pieței” în procesul finalizării tranziției la televiziunea digitală. Totodată, este prevăzut mecanismul de acordare a ajutorului de stat pentru furnizorul de multiplex național.

Foto: Parlament

img22001137

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!