ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Bender s-a desfășurat ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control

21:51 | 21.04.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 apr. /MOLDPRES/. Delegația Republicii Moldova s-a deplasat astăzi la Bender unde s-a desfășurat ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Incidentul legat de stoparea abuzivă a membrilor delegației moldovenești care a avut loc cu o săptămână mai devreme la postul ilegal controlat de Tiraspol a constituit subiectul central discutat în cadrul dezbaterilor pe marginea raportului Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru 13-19 aprilie 2022.

Acțiunile provocatoare și fără precedent ale Tiraspolului îndreptate asupra reprezentanților Chișinăului și modul în care au reacționat mecanismele misiunii de pacificare au fost reflectate într-o declarație a delegației Republicii Moldova.

A fost accentuată ilegalitatea aflării așa-ziselor „trupe grănicerești” în Zona de Securitate care, neavând nici o conexiune cu misiunea de pacificare, împiedică Comisiei Unificate de Control să-și realizeze competențele așa cum au fost prescrise în Acordul din 21 iulie 1992.

Au fost scoase la iveală și alte încălcări admise în ultima perioadă de către structurile de forță transnistrene, printre care montarea unor noi construcții modulare la posturile „grănicerești” de la Gâsca la 23 martie curent, dar și în preajma comunei Coșnița la intersecția drumurilor Dubăsari-Coșnița-Grigoriopol, faptă realizată la 16 aprilie curent, în zi de odihnă, după miezul nopții. Această consolidare a infrastructurii postului ilegal a fost întreprinsă chiar dacă anterior primarul comunei Coșnița a sesizat Comisia că postul respectiv obstrucționează libera circulație în Zona de Securitate, inclusiv a deținătorilor de terenuri agricole amplasate după traseul Tiraspol-Râbnița.

Delegația Republicii Moldova a atras atenția reprezentanților Federației Ruse, Ucrainei și Misiunii OSCE că asemenea acțiuni destructive distanțează pozițiile părților, dezorganizează mecanismele de menținere a păcii și poate avea consecințe imprevizibile.

Așa cum pe durata examinării acestor probleme delegația transnistreană nu a încetat să pună acțiunile așa-zișilor „grăniceri” mai presus decât misiunea de pacificare, părțile nu au reușit să aprobe o decizie pertinentă, iar ședința a fost întreruptă.

Comisia urmează să se întrunească din nou la 28 aprilie curent, iar discuțiile asupra subiectului vor fi reluate.

img22003113

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!