ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În perioada 26 aprilie-10 mai, libera circulație va fi restricționată în localitățile din regiunea transnistreană

21:29 | 26.04.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Conform unei „decizii” aprobate astăzi de Tiraspol, sub pretextul asigurării securității în regiune a fost introdus așa-numitul nivel roșu de alertă de securitate, cu instituirea unor măsuri speciale de intervenție și de limitare în drepturi a cetățenilor, pe durata a 15 zile calendaristice (26 aprilie-10 mai 2022), transmite MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Printre măsurile dispuse observăm o restricționare exagerată și nemotivată a circulației nestingherite a diferitor categorii de cetățeni, prin consolidarea infrastructurii posturilor neautorizate de control pe perimetrul liniei administrative, stoparea și verificarea detaliată a fiecărui mijloc de transport ce intră/ iese din regiune, obligarea persoanelor ce se deplasează în regiune de a fi luați la evidența structurilor de la Tiraspol.

Constatăm cu regret că aceste măsuri restrictive au fost introduse după 4 zile din data când Tiraspolul a anunțat despre simplificarea mecanismului de liberă circulație pentru perioada sărbătorilor pascale: https://gov.md/ro/content/libera-circulatie-regiunea-transnistreana-va-fi-simplificata-perioada-sarbatorilor-pascale.

Notăm că prin această abordare se reinstituie regimul de autoizolare a regiunii, cu instituirea de restricții aplicate anterior de Tiraspol pe perioada pandemică (16 martie 2020-30 aprilie 2021), limitarea semnificativă și injustă în drepturi și libertăți a locuitorilor de pe ambele maluri, identificarea unei justificări pentru a intensifica în mod ilegal prezența infrastructurii posturilor de control în lipsa acceptului Comisiei Unificate de Control și a institui diverse bariere în calea liberei circulații a cetățenilor.

Biroul politici de reintegrare își reiterează cu acest prilej abordarea de principiu privind inadmisibilitatea creării impedimentelor pentru deplasarea nestingherită a persoanelor și a mijloacelor de transport, revenirea și menținerea durabilă a unui mecanism de liberă circulație similar cu cel aplicabil pe malul drept, evacuarea și retragerea din perimetrul Zonei de Securitate a posturilor/ barierelor neautorizate, realizarea neîntreruptă a angajamentelor anterior asumate de Tiraspol în negocieri și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, inclusiv la libera circulație pe întreg teritoriul țării.

Foto: Biroul pentru reintegrare

 

img22003191

img22003191

img22003191

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!