ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu reprezentanții Președinției poloneze a OSCE

18:37 | 29.04.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, i-a primit astăzi la ministerul de externe pe ambasadorul Thomas Mayr-Harting, reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană și ambasadorul Artur Dmochowski, trimisul special al președintelui în exercițiu, a relatat pentru MOLDPRES Biroul de presă al MAEIE.

În cadrul întrevederii, diplomații s-au referit la situația actuală în procesul de soluționare a conflictului transnistrean și ultimele evoluții îngrijorătoare din stânga Nistrului. În context, ministrul Nicu Popescu a subliniat importanța menținerii stabilității și păcii pe ambele maluri ale râului Nistru, precum și a evocat faptul că autoritățile de la Chișinău mizează pe sprijinul practic al Președinției poloneze în exercițiu a OSCE și al celorlalți parteneri externi în acest sens.

„Am punctat necesitatea evitării acțiunilor care ar putea să ducă la destabilizarea situației în regiune și este important să nu admitem scenarii negative. E o situație complexă care ne impune să fim vigilenți. Contăm pe sprijinul tuturor partenerilor externi, inclusiv OSCE astfel încât situația să fie monitorizată cu atenție sporită”, a declarat șeful diplomației Republicii Moldova.

La rândul său, reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE Thomas Mayr-Harting a subliniat că OSCE urmărește evoluțiile și sprijină identificarea soluțiilor pe calea dialogului în formatele consacrate.

Foto: MAEIE

img22003282

img22003282

img22003282

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!