ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

25 de locuri de parcare vor fi amenajate în preajma parcului Valea Trandafirilor din capitală

15:09 | 13.05.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. 25 de locuri de parcare vor fi amenajate în preajma Parcului de Distracții din str. Valea Trandafirilor din capitală, comunică MOLDPRES.

Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, care a specificat că lucrările au început astăzi și a precizat că totodată, va fi reparat trotuarul din zonă.

“Identificăm în continuare spații în toate sectoarele, unde am putea amenaja locuri de parcare pentru șoferi”, a spus Ceban.

Edilul a menționat că în acest weekend în municipiul Chişinău se vor desfășura o serie de evenimente sportive menite să încurajeze, promoveze și dezvolte sportul de performanță, pregătirea și participarea sportivilor la competiții naționale și internaționale pentru promovarea imaginii comunității locale.

Tinerii din capitală vor putea participa la Cupa Open a municipiului Chișinău la caiac-canoie care va avea loc în Parcul „Valea Morilor” dar și la Campionatul deschis al municipiului la hipism care se va desfășura la Clubul de hipism „Sparta”.

Tot în zilele de odihnă în capitală va avea loc și Turneul Internațional la Polo pe Apă în memoria Antrenorului Emerit al Republicii Moldova Gheorghe Osipov. Competiția se va desfășura la bazinul Școlii Sportive Specializate de Polo pe Apă nr. 4 „Gheorghe Osipov”.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!