ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În perioada caniculară, instituțiile medicale vor fi asigurate cu apă potabilă

09:56 | 24.05.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. În perioada caniculară, instituțiile medicale din capitală vor fi asigurate cu apă potabilă, iar în curtea acestora vor fi instalate corturi anti-caniculă. Prevederile sunt incluse într-un plan de acțiuni elaborat de către Direcția generală asistență medicală și socială a municipiului Chișinău, transmite MOLDPRES.

Solicitat de agenție, șeful direcției Boris Gîlca a subliniat că planul a fost realizat pentru a asigura buna funcționare a instituțiilor medicale pe timp de vară.

„Vom urmări ca atât angajații, cât și pacienții să fie asigurați cu apă potabilă. Totodată, lucrătorii medicali ce activează sub cerul liber vor beneficia de pauze suplimentare. La fel, în zilele cu temperaturi extreme, în curțile instituțiilor vor fi instalate corturi anti-caniculă, în care va fi acordat un prim ajutor medical și va fi oferită apă potabilă. Corturile vor fi instalate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI și urmează să facem o solicitare în acest sens”, a spus Boris Gîlca.

Cheltuielile pentru realizarea planului vor fi suportate de instituțiile medicale municipale.

Foto: evz.ro

img22003877

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!