ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Angajații cu salarii mici vor primi compensații

15:45 | 26.05.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 26 mai. /MOLDPRES/. Legislativul a adoptat, în ședința de astăzi, unele măsuri de susținere a salariaților cu venituri mici din unitățile bugetare, comunică MOLDPRES.

Astfel, astăzi a fost modificată Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în vederea majorării, de la 3100 la 3500 de lei, a cuantumului plății compensatorii.

Prin urmare, salariații din unitățile bugetare care, după intrarea în vigoare a prevederilor ce vizează majorarea cuantumului plăților compensatorii, vor avea un salariu lunar mai mic de 3500 de lei, calculat pentru o funcție cu durata normală a timpului de lucru, vor beneficia de plăți compensatorii.

Mijloacele financiare necesare pentru implementarea prevederilor proiectului se estimează în valoare de 136 milioane de lei, pentru anul în curs, care vor fi acoperite din fondul prevăzut în bugetul de stat.

Foto: Parlament

img22003968

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!