ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste o sută de proiecte vor fi implementate în nordul ţării în cadrul Programului Satul European

11:47 | 27.07.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 27 iul. /MOLDPRES/. O sută patruzeci de proiecte vor fi implementate în regiunea de nord a Republicii Moldova, în cadrul Programului Satul European, a anunţat astăzi vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, 51 de proiecte sunt pentru construcția, extinderea, reabilitarea, modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare în mai multe localități, precum Corjeuți, Drepcăuți, Moșana, Horodiște, Frasin, Miciurin și altele; 37 de proiecte pentru construcția, renovarea, reabilitarea clădirilor publice, inclusiv prin măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor publice. Spre exemplu, în orașul Soroca se va reconstrui acoperișul clădirii gimnaziului, iar în satul Cotiujenii Mici va fi dotată și modernizată Casa de cultură. În satele Trifănești și Izvoare din raionul Florești vor fi renovate termic edificiile gimnaziilor.

„De asemenea, 19 proiecte sunt pentru iluminatul stradal. Satele Cuhnești, Pârlița, Musteață, Băhrinești, Hiliuți şi altele vor avea străzi iluminate; 15 proiecte pentru conservarea monumentelor istorice și a tradițiilor populare. Spre exemplu, va fi restaurat conacul Russo din satul Macareuca, raionul Drochia și modernizat studioul fanfarei din comuna Cubolta, raionul Sângerei și transformarea acestuia într-un important centru cultural local; 12 proiecte pentru construcția terenurilor sportive și amenajarea terenurilor de joacă în satele Mihailovca, Corlăteni, Ustia, Năvârneț și altele”, a scris Andrei Spînu.

Alte cinci proiecte sunt pentru elaborarea Planurilor Urbanistice Generale ale comunei Colicăuți din Briceni, oraşului Cupcini din Edineț, satului Rădoaia din Sângerei și satului Rudi din Soroca, iar un proiect este pentru dezvoltarea surselor regenerabile de energie a localității Șirăuți, Briceni.

Un număr de 492 de proiecte de dezvoltare locală, în valoare totală de peste două miliarde de lei, vor fi implementate în cadrul Programului național „Satul european”. Concursul pentru selectarea proiectelor s-a desfășurat în perioada martie-aprilie a anului curent, fiind aplicate, în total, 728 de dosare de participare.  Guvernul a aprobat pe 22 iulie includerea planurilor câștigătoare în Lista proiectelor prioritare de dezvoltare locală, pentru finanțare din sursele Fondului național privind dezvoltarea regională și locală (FNDRL), în perioada 2022-2023.

Foto simbol

img22005595

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!