ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Natalia Gavrilița a vizitat subzona Economică Liberă din Cahul

17:48 | 23.09.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Aflată în vizită de lucru în sudul țării, prim-ministrul Natalia Gavrilița a mers la fabrica de producție a companiei Dräxlmaier, rezidenta subzonei Economice Libere din Cahul. Inaugurată acum 4 ani, compania are în prezent aproape 1000 de angajați implicați în producerea sistemelor electrice și a automotivelor pentru 8 producători de  mașini, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Prim-ministrul a avut discuții cu administrația companiei și cu angajații care muncesc în cele câteva hale ale întreprinderii. Pe lângă salariul motivant, aceștia beneficiază de mai multe avantaje, cum ar fi: condiții de muncă la standarde internaționale, transport și mese gratuite, dar și instruiri din partea specialiștilor și experților de peste hotare.

De asemenea, pe teritoriul întreprinderii a fost deschisă o clasă de învățământ dual, în cadrul căreia compania instruiește și pregătește specialiști în domeniul ingineriei. Mai mult, începând cu 2022, Dräxlmaier, oferă burse și organizează stagii de practică în colaborare cu Universitatea de Stat din Cahul în domeniile management, calitate, producție și inginerie.

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a discutat cu elevii despre oportunitățile învățământului dual, care oferă posibilitate tinerilor să beneficieze de formare profesională în context real de muncă, pe baza utilajului din cadrul companiei. 

Administratorul companiei Dräxlmaier, Alexandru Bordeianu, a vorbit despre dificultățile pe care le întâmpină sectorul automotive, cauzate de perturbările logistice și cozile create în vămi. Totodată, directorul financiar s-a interesat despre măsurile de susținere a angajaților, inițiate de Executiv.

„Știm că sunt rețineri mari în vămi și asta vă periclitează munca. În acest sens, am întreprins o serie de acțiuni împreună cu Guvernul României și vom continua să depunem eforturi pentru fluidizarea traficului la vămi, astfel încât produsele fabricii să fie furnizate la timp. În ceea ce privește susținerea angajaților, actualmente finalizăm elaborarea unui nou program de ajutor pentru perioada rece a anului, astfel încât oamenii să fie susținuți în plata facturilor”, a declarat prim-ministrul.

Din 2007 și până în prezent, compania a investit în Republica Moldova circa 120 de milioane de dolari și a creat peste 6000 de locuri de muncă, fiind cel mai mare angajator regional din Bălți și Cahul. 

Foto: Guvern

img22007204

img22007204

img22007204

img22007204

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!