ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pictorița Valentina Brâncoveanu și-a expus lucrările la Biblioteca Națională

20:35 | 01.10.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. La Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost vernisată ieri expoziția personală de pictură „Peisaje urbane din Chișinăul de ieri și de azi” a artistului plastic Valentina Brâncoveanu. Evenimentul a avut loc în cadrul ediției „Nocturna bibliotecilor 2022”, relatează MOLDPRES.

În debutul manifestării, directorul instituției, Elena Pintilei a menționat că, pictate în diferite anotimpuri ale anului, lucrările Valentinei Brâncoveanu surprind prin colorit, originalitate, măiestrie, dar mai ales prin sufletul luminos al artistei pe care vizitatorii îl regăsesc în tablouri. Multe dintre vechile căsuțe pictate cândva de Valentina Brâncoveanu au fost demolate, au dispărut din peisajul orașului și au rămas doar în imaginile surprinse de artistă.

La rândul său, scriitoarea Victoria Fonari, moderatoarea manifestării a subliniat că în această expoziție este multă lumină și căldură. ”Culorile Valentinei Brâncoveanu ne încălzesc privirea. Trăim aceste clipe de veșnicie, în care arta se așează frumos pe pânze și este cu adevărat o minune. Vedem aici un oraș viu, cu străzi, clădiri, oameni și cu natură vie”, a remarcat Victoria Fonari. Iar artistul plastic Ion Moraru a afirmat că arta Valentinei Brâncoveanu este ceva cu totul aparte. ”În afară de talent, ea posedă un dar deosebit - are un pozitivism care se așterne și în lucrările sale. Este, cu adevărat, o expoziție foarte frumoasă”, a constatat Ion Moraru.

Solicitată de agenție, Valentina Brâncoveanu a afirmat că expoziția cuprinde 42 de lucrări. ”Marele meu noroc este că m-am născut în Chișinău. Mai țin minte casele de la periferiile lui, cu prispă și cu brâie. Am redat și aici Chișinăul meu din amintiri, dar și cel de azi, pe care îl simt, îl văd și îl aștern pe pânză”, a mai spus pictorița.

Valentina Brâncoveanu s-a născut la 24 octombrie 1950 în orașul Chișinău. În 1971 a absolvit Colegiul de Arte Plastice „I. Repin” din capitală. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova (din 1985). A avut mai multe expoziții în țară și peste hotare. Multe dintre lucrările pictoriței se află acum în colecțiile Muzeului Național de Arte Plastice din Chișinău, în Muzeele de Artă din Klaipeda (Lituania) și din Soroca, precum și în colecții particulare din Bulgaria, Franța, Israel, R. Moldova, România, SUA.

Expoziția va fi deschisă până la 30 decembrie.

img22007365

img22007365

img22007365

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!