ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române

18:28 | 28.10.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, care împreună cu Alteța Sa Regală, Principele Radu, efectuează o vizită la Chișinău, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.

Șefa statului și Majestatea Sa au vorbit despre relațiile moldo-române, dar și despre situația complicată prin care trece Republica Moldova și întreaga regiune. La fel, președintele Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul generos pe care România ni-l oferă și de această dată, pentru a ne ajuta să rezistăm în fața crizelor.

„Mi-am exprimat recunoștința și pentru implicarea Casei Regale a României în promovarea, în capitalele europene, a aspirațiilor noastre de euro-integrare. Am simțit această implicare atunci când am obținut statutul de țară candidată la UE, mizăm pe sprijinul Casei Regale și în pașii următori spre aderare. Integrarea europeană este șansa noastră de a rămâne parte a lumii libere”, a subliniat Maia Sandu în cadrul discuțiilor.

Șefa statului a vorbit cu Majestatea Sa Margareta și despre proiectele în domeniile educației, sănătății și social, susținute de Casa Regală a României, și a apreciat deschiderea Majestății Sale de a promova investițiile și consolidarea relațiilor economice bilaterale. „Cred cu tărie că la aceste poduri virtuale se vor alătura podurile adevărate pe care le vom construi peste Prut, apropiind și mai mult țările și cetățenii noștri”, a mai menționat președintele Maia Sandu.

Foto: Președinție

img22008150

img22008150

img22008150

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!