ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Strategia națională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” a fost aprobată de Parlament

11:34 | 17.11.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 17 nov. /MOLDPRES/. Strategia națională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” a fost adoptată în lectura a doua de Parlament, comunică MOLDPRES.

Documentul național de viziune strategică pe termen lung indică direcțiile de dezvoltare a țării și care adaptează la contextul național prioritățile angajamentelor internaționale asumate de țara noastră conform Acordului de Asociere la UE și ale celor care derivă din statutul de țară candidat pentru aderarea la UE.

Obiectivele de dezvoltare conținute în strategie reflectă aspirațiile de creștere a bunăstării oamenilor din Republica Moldova, îmbunătățirea vieții cetățenilor, europenizarea instituțiilor statului, consolidarea democrației, statului de drept și respectului pentru drepturile omului.

Astfel, documentul stabilește zece obiective generale, utilizate pentru măsurarea calității vieții la nivelul Uniunii Europene. Acestea sunt creșterea veniturilor din surse durabile și atenuarea inegalităților; îmbunătățirea condițiilor de trai; garantarea educației relevante și de calitate pe tot parcursul vieții; ridicarea nivelului de cultură; îmbunătățirea stării de sănătate fizică și mintală a populației; sistem de protecție socială solid și incluziv; guvernare eficientă, incluzivă și transparentă; justiție echitabilă, incoruptibilă și independentă; societate pașnică și sigură; mediu sănătos. Proiectul își propune atingerea unor indicatori concreți până în 2030, de exemplu reducerea cu cel puțin 50% a nivelului de sărăcie absolută. Dacă creșterea PIB-ului va fi mai înaltă de nivelul anual planificat de 5% până în 2030, respectiv, indicatorii de reducere a sărăciei absolute, de asemenea, vor fi mai buni.

Strategia va fi documentul de referință în procesul de elaborare a Cadrului bugetar pe termen mediu și definește, inclusiv, consolidarea rezilienței Republicii Moldova în eventualitatea unor crize noi.

Proiectul a fost elaborat de Guvern cu suportul partenerilor de dezvoltare.

Foto: Parlament

img22008740

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!