ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost sistată activitatea la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene

14:40 | 22.01.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Poliția de Frontieră a anunţat că astăzi a fost sistată activitatea la punctele de trecere a hotarului moldo-ucrainean, din cauză că nu funcționează baza de date la Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei, transmite MOLDPRES.

„În fapt, la această oră se atestă trafic intens în PTF Palanca - Maiaki Udobnoe, pe ambele direcții de deplasare sunt în așteptare mai multe mijloace de transport”, a explicat sursa citată.

Poliția de Frontieră a îndemnat călătorii să manifeste înțelegere și calm în situația creată. „Specialiștii lucrează pentru înlăturarea deficiențelor și reluarea în regim normal a activității punctelor de trecere a graniței”, potrivit instituţiei.

Foto: Poliția de Frontieră

img23000482

img23000482

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!