ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ASP lansează prestarea serviciilor cadastrale online pe o nouă platformă

09:01 | 30.01.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Din 1 februarie 2023, Agenția Servicii Publice (ASP) lansează, în regim de pilotare, prestarea serviciilor cadastrale în regim online pe o nouă platformă - platforma de dezvoltare a serviciilor electronice, care va permite obținerea documentelor solicitate în format electronic, transmite MOLDPRES.

În perioada de pilotare, atât persoanele fizice, cât și cele juridice vor putea solicita online și obține în format electronic 11 documente din domeniul cadastral: extrase din Registrul bunurilor imobile, informații despre valoarea bunurilor imobile și planuri cadastrale doar pentru bunurile imobile din Chișinău.

La solicitare, copia documentului electronic va fi eliberată pe suport de hârtie. Beneficiarul îl va putea ridica la sediul centrului multifuncţional solicitat sau îl va putea primi direct la adresa indicată, utilizând serviciul guvernamental de livrare MDelivery.

Serviciile respective se vor achita prin intermediul MPay, serviciul guvernamental de plăți electronice, utilizând orice instrument de plată la alegere, cum ar fi: cardul bancar, internet banking, terminale de plată, sisteme e-banking și plăți în numerar.

Comanda online a documentelor menționate se efectuează în baza cererii electronice a solicitantului.

Foto simbol

img23000698

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!