ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Misiunea salvatorilor moldoveni în Turcia va continua și astăzi

11:48 | 12.02.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 12 feb. /MOLDPRES/. Salvatorii moldoveni plecați în misiunea internațională din Turcia continuă intervenția. Pe 12 februarie, specialiştii din ţara noastră în comun cu angajații Serviciul Protecție Civilă din Turcia se vor deplasa la noi sectoare, pentru a efectua recunoașterea nivelurilor inferioare a blocurilor rezidențiale cu mijloacele de detecție, transmite MOLDPRES cu referire la un comunicat de astăzi al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Echipa din Moldova s-a deplasat în orașul Antakya pentru misiuni de căutare-salvare. Pe parcursul zilei de ieri au fost evaluate prin intermediul echipamentului specializat cinci blocuri rezidențiale. Căutările salvatorilor moldoveni au fost efectuate și prin implicare a doi câni din dotare”, indică MAI.

Cel puţin 25 de mii de persoane şi-au pierdut viaţa în Turcia, după ce două cutremure puternice au zguduit luni, 6 februarie, partea de sud-est a ţării. Aproximativ şase mii de clădiri s-au prăbuşit în urma seismelor. În suportul autorităților turce, la locul dezastrului, au intervenit echipe de salvatori din peste 70 de țări, inclusiv din Republica Moldova.

Foto: MAI

img23001121

img23001121

img23001121

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!