ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a discutat cu oficiali din Guvernul Irlandei

08:36 | 01.03.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut marți întrevederi, în Guvernul Irlandei, cu ministrul de stat pentru Afaceri Europene, Peter Burke, și cu ministrul Cheltuielilor Publice, Elaborarea Planului Național de Dezvoltare și Reforme, Paschal Donohoe, care este și președinte al Eurogrupului, organism informal care reunește miniștrii din statele membre din zona euro, informează MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Legislativului, oficialii au discutat despre situația din regiune, securitatea energetică, dar și dorința țării noastre de a avansa în procesul de integrare europeană. „Irlanda este un susținător ferm al integrării europene a Republicii Moldova și sunt sigur și că vom avea toată susținerea pentru a realiza reformele propuse”, a spus președintele Parlamentului.

Igor Grosu a amintit în cadrul discuțiilor și despre doleanțele cetățenilor noștri – recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere, facilitarea regimului de vize cu Irlanda, reducerea tarifelor la roaming. Alte subiecte discutate au vizat atragerea investitorilor irlandezi în Republica Moldova și o cooperare mai intensă în domeniul comercial. „Am convenit ca, în cel mai scurt timp, să identificăm câteva priorități punctuale, cum ar fi organizarea unui forum al oamenilor de afaceri, expertiză pe anumite reforme și să lucrăm intensiv la realizarea lor. Irlanda este un model de dezvoltare economică și integrare europeană pentru Republica Moldova și sperăm să putem prelua cât mai multe din experiențele pozitive ale sale”, a menționat speakerul.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează o vizită oficială în Irlanda, în perioada 27 februarie – 1 martie curent, la invitația omologului său irlandez. Din componența delegației parlamentare care-l însoțește pe șeful legislativului în vizita sa la Dublin fac parte deputații Radu Marian, Ion Șpac, Victor Spînu și Veaceslav Nigai.

Foto: Parlament

img23001653

img23001653

img23001653

img23001653

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!