ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe gospodării din țară vor primi până la 350 kg de furaj de la partenerii de dezvoltare

09:59 | 31.03.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 31 mar. /MOLDPRES/. Aproape două mii de familii din satele Republicii Moldova vor primi în această primăvară furaje în cadrul asistenței de urgență,  printr-un proiect de două milioane de euro, implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și cu sprijinul financiar din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), transmite MOLDPRES.

„Asistența oferită este crucială pentru familiile vulnerabile ale căror trai depinde de animalele de pe lângă casă. FAO a pregătit un plan de sprijin rapid pentru a face față situației de urgență, a răspunde necesităților imediate din sector și pentru a mobiliza resurse suplimentare. Prin eforturile noastre comune, putem face o diferență reală în viața celor afectați de criză și putem crea un viitor durabil pentru populația rurală”, a declarat Tudor Robu, adjunctul Reprezentantului FAO în Republica Moldova.

Sub amenințarea efectelor războiului din Ucraina și a secetei severe din 2022, susținerea oferită îi va ajuta pe micii fermieri și familii aflate în mare dificultate să își hrănească vitele și să aibă un pahar de lapte pe masă. Fiecare dintre gospodăriile selectate primesc până la 350 kg de furaj – suficient pentru a-și hrăni animalele până la începerea noului sezon de pășunat așteptat peste două luni sau mai mult, potrivit MAIA.

Vicepremierul Vladimir Bolea, şeful MAIA, a declarat că Republica Moldova este recunoscătoare pentru acest ajutor. „Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare se angajează să colaboreze îndeaproape cu FAO și alți parteneri de dezvoltare în implementarea acțiunilor agreate pentru atenuarea efectelor provocărilor actuale pentru sectorul agricol”, a estimat oficialul.

 „În ultimele zile, familiile din Republica Moldova au primit sprijinul necesar și adaptat celor mai urgente necesități pentru a atenua impactul războiului din Ucraina și a secetei de anul trecut. Sunt recunoscător partenerilor noștri FAO și PNUD pentru activitățile realizate. Împreună, ne asigurăm că persoanele cele mai vulnerabile au acces la oportunități de a-și îmbunătăți condițiile de trai, la muncă decentă și locuri de muncă remunerate satisfăcător”, a menţionat Gunther Zimmer, șeful biroului Agenției Austriece pentru Dezvoltare la Chișinău.

FAO a început distribuirea furajelor pe 1 martie în raionul Basarabeasca, pe 4 martie - în raionul Căuşeni şi pe 27 martie - în raionul Cahul.

Foto: FAO

img23002607

img23002607

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!