ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul a anunțat programul evenimentelor de celebrare a Zilei Independenței: „Pe 27 august, celebrăm împreună Moldova și oamenii țării!”

20:26 | 25.08.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 aug. /MOLDPRES/. Guvernul Republicii Moldova informează despre programul detaliat de celebrare a Zilei Independenței, în data de 27 august, care se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

În dimineața zilei, începând cu ora 8:30, președintele Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Dorin Recean vor depune flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”. 

Începând cu ora 9:20, conducerea țării, membrii Guvernului, șefii instituțiilor de stat, reprezentanții corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova vor depune flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei.

La ora 10:00, prim-ministrul Dorin Recean va participa la ceremonia de inaugurare a Sărbătorii Naţionale „Ziua Independenței”, în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul căreia președintele Maia Sandu va ține un discurs adresat poporului. La eveniment vor lua parte reprezentanții Președinției, Parlamentului și Guvernului, membrii corpului diplomatic, semnatarii Declarației de Independență a Republicii Moldova, precum și alte personalități notorii. Cetățenii au acces liber în Piața Marii Adunări Naționale pentru a sărbători împreună suveranitatea și independența țării.

De la ora 10:45, vor avea loc concerte de fanfară, susținute de orchestre din cadrul sistemului afacerilor interne. Ulterior, de la ora 12:00 până la ora 16:00, șeful Executivului, alături de alți membri ai Guvernului, va avea o întrevedere cu oamenii în cadrul programului „De vorbă cu cetățenii”. Evenimentul se va desfășura în curtea din spatele clădirii Guvernului. Tot aici, cetățenii vor putea descoperi cu cine se mândrește Moldova acasă și peste hotare, îi vor întâlni pe campioanele și campionii moldoveni la lupte, vor urmări un spectacol de trântă sau vor participa la un atelier de pictură pentru copii. 

La ora 16:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va începe spectacolul cu genericul „Ca Acasă”, susținut de orchestre de fanfară, colective folclorice și ansambluri de dansuri populare, iar la ora 18:00, Baletul Național „Joc”, alte colective folclorice, orchestre și soliști vor prezenta spectacolul muzical-coregrafic „Moldoveneasca”.

Manifestările cultural-artistice dedicate celor 32 de ani de independență a Republicii Moldova vor continua, la 19:30, cu concertul „Eu - acasă”, susținut de artiști din diasporă. Vor evolua: Valentina Nafornița (Austria), Alexandra Conunova (Elveția), Martina Meola (Italia), Pavel Efremov, (Germania), Lilia Istrati (România), Andrei Jilihovschi (Franța), Cezar Moldovanu (Moldova), pianiștii Stanislav Jar și Laura Balicov (Regatul Țărilor de Jos), țambaliștii Ion Curteanu (Ungaria) și Alexandru Olaru (Moldova).

La ora 21:30, pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, va urca Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii” și va culmina sărbătoarea cu marele joc „Moldovenii când se strâng”.

Programul evenimentelor consacrate Zilei Independenței va putea fi urmărit în direct pe paginile Facebook a Guvernului și ale instituțiilor publice, iar cetățenii noștri din țară și peste hotare se pot alătura Campaniei Naționale „Tricolorul Meu", desfășurată până la 1 septembrie, prin afișarea drapelului tricolor în cele mai creative și originale moduri. Invităm să împărtășiți fotografii sau videoclipuri ale acțiunilor voastre pe rețelele de socializare, folosind hashtag-ul #TricolorulMeu. Este un mod simplu și frumos prin care putem inspira și pe ceilalți să se alăture inițiativei noastre comune de a celebra valorile ce ne definesc ca națiune, oriunde ne-am afla.

Sărbătorind Independența și Limba Română, arătăm că suntem mândri de drumul pe care l-am parcurs și încrezători în viitorul european al Republicii Moldova.

Pe 27 august, celebrăm împreună Moldova și oamenii țării!

Foto: Guvern

img23006753

img23006753

img23006753

img23006753

img23006753

img23006753

img23006753

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!