ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alegerile locale generale vor fi monitorizate de peste 1500 de observatori

17:48 | 31.10.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/. Alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 vor fi monitorizate de peste 1500 de observatori naționali și internaționali. Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat astăzi ultimii observatori pentru monitorizarea scrutinului din această duminică, transmite MOLDPRES.

Din numărul total, 1 092 de observatori naționali reprezintă opt asociații obștești din țară. Cei mai mulți observatori au fost acreditați la solicitarea Asociației Promo-LEX.

Totodată, CEC a acreditat 401 observatori internaționali. Aceștia reprezintă 17 misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova (93 persoane), 13 autorități electorale străine (30 persoane), o asociație internațională (două persoane), misiunea de observare a alegerilor din partea OSCE/ODIHR va fi reprezentată de 235 de persoane, din partea ENEMO - 11 persoane, a Congresului Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei – 20 persoane și Parlamentului European - 12 persoane.

De asemenea, mai mulți observatori naționali au fost acreditați de către consiliile electorale de circumscripție naționale.

Foto simbol

img23008643

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!