ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 10 milioane de euro vor fi investiți în modernizarea a cinci universități din țară

18:39 | 31.10.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/. Un număr de cinci universități din Republica Moldova vor primi finanțare de circa 10,4 milioane de euro pentru implementarea a 13 proiecte în domenii prioritare de formare profesională. Ca rezultat, vor fi dotate mai multe săli și laboratoare cu tehnologii avansate și va fi modernizat procesul didactic. De aceste investiții vor beneficia peste 35 de mii de studenți, transmite MOLDPRES. 

Instituțiile beneficiare sunt Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.  Acestea au fost selectate în urma celui de-al doilea apel de propuneri de subproiecte în cadrul Proiectului „Învățământul superior din Moldova”. 

În total, la concurs au fost depuse 28 de proiecte, acestea fiind evaluate de către experți independenți în domeniu, dar și de un Comitet multidisciplinar.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a afirmat că implementarea proiectelor va contribui la îmbunătățirea condițiilor de studii în instituțiile de învățământ din țară și la creșterea competitivității acestora.  

„Ne propunem să accelerăm procesul de modernizare a instituțiilor de învățământ asigurând dotarea laboratoarelor, centrelor de cercetare și altor medii de învățare, formarea resursei umane și îmbunătățirea programelor de studii. Acestea vin să asigure o mai bună aliniere a sistemului de învățământ superior la cerințele pieței forței de muncă, precum și să creeze mecanisme care să sporească șansele de angajare ale absolvenților instituțiilor de învățământ superior”, a spus ministrul. 

Proiectul „Învățământul superior din Moldova” este finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației Cercetării, în perioada 2020-2025. Anul trecut, au fost alocați circa 14,3 milioane de euro pentru implementarea a 20 de proiecte în 13 instituții de învățământ, inclusiv șapte universități și șase colegii. 

img23008645

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!