ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Profesoara care a admis un mesaj antisemit în timpul orelor a fost eliberată din funcţie

14:11 | 07.11.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Profesoara de Educație pentru societate dintr-un liceu din ţară, care a admis un mesaj antisemit în timpul lecţiei, a fost eliberată din funcţie, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, Valentina Olaru, secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, pedagogul a depus benevol cererea de demisie, „conştietizând că a avut un comportament și mesaj extremist și de subminare a demnității și drepturilor omului”.

„Menirea fiecărui cadru didactic este de a susține, cu înțelegere și acceptare, cultura democratică ce presupune valorizarea demnității umane și a drepturilor omului, prețuirea diversității culturale, valorizarea democrației, dreptății, echității, egalității și a statului de drept”, a estimat Valentina Olaru.

Ministerul Educației și Cercetării invită cadrele didactice să reflecte critic asupra propriilor atitudini și să depună efort pentru schimbarea comportamentelor care derivă din stereotipuri, viziuni radicaliste și convingeri limitative și să conștientizeze că suntem o comunitate cu diverse resurse, cu valoroase experiențe de comunicare autentică atât cu elevii, cât și cu părinții acestora.

Pe 31 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat urmare a cazului mediatizat privind mesajul antisemit care a fost transmis în timpul lecției de către o profesoară de Educație pentru societate într-un liceu. Instituţia condamnă cu fermitate cazurile de manifestare a comportamentelor și mesajelor extremiste și de subminare a demnității și drepturilor omului de către angajații sistemului educațional.

img23008910

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!