Artistul plastic Igor Vieru a fost comemorat la 35 de ani de la trecerea în eternitate și la 100 de ani de la naștere
Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Artiști plastici, foști discipoli ai maestrului, scriitori, jurnaliști, cineaști, muzeografi, fotografi etc., au participat la evenimentele organizate în memoria pictorului Igor Vieru, care au avut loc ieri în satul său de baștină, Cernoleuca, Dondușeni, când s-au împlinit 35 de ani de la trecerea sa în eternitate. Tot în acest an vom marca, pe 23 decembrie, un centenar de la nașterea sa, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Florina Breazu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, a menționat că programul complex a inclus slujba de pomenire la biserica din sat, vizita la cimitir, școala de vară de pictură, precum și Colocviul Național cu genericul ”Igor și Roland Vieru, promotori ai coloritului național în arta plastică”, moderat de Vasile Malanețchi, susținut la Casa muzeu ”Igor și Roland Vieru”.
În cadrul colocviului, profesorul universitar Eleonora Barbas, doctor în studiul artelor, a vorbit despre pictura ca gen în creația lui Igor Vieru. În același timp, criticul de artă Eleonora Sîdnic s-a referit la omul și artistul Igor Vieru, așa cum l-a cunoscut, iar ziaristul Liviu Belâi a povestit despre artistul complex și colegul său de școală Roland Vieru. Scriitorul Vasile Căpățână a prezentat comunicarea ”Amintiri cu Igor și Roland Vieru, consătenii mei de neuitat”. Tot aici a fost lansată cartea ”Trei zile cu Igor Vieru”, de scriitorul Vladimir Beșleagă, care a participat la eveniment.
”Personalitatea și creația lui Igor Vieru constituie un reper important în consemnarea și valorificarea culturii și tradițiilor populare, asemeni mănăstirilor medievale constituie un loc de refugiu și adăpost pentru spiritele însetate de ideal, adevăr, frumos și valori ale culturii românești. Viziunea și opera lui Igor Vieru ne cultivă un sentiment profund al dragostei și al grijii față de tot ce este autentic, sublim și durabil. Demersul vizual al artistului se adresează părții ideale din noi și ne sugerează cum ar trebui să fim în această lume răvășită de schimbări și intemperii. Întreaga activitate culturală se datorează bunei intenții, gestionării judicioase și punerii în valoare a patrimoniului moștenit de către familia Vieru, directoarei Casei-muzeu Igor și Roland Vieru – Emilia Vieru, soției și copiilor lui Roland Vieru/nepoților lui Igor Vieru”, a subliniat Florina Breazu.
Igor Vieru s-a născut la 23 decembrie 1923 și s-a stins din viață la data de 24 mai 1988. A fost pictor și ilustrator de cărți. Împreună cu Grigore Vieru și Spiridon Vangheli propun copiilor din clasa I cel mai frumos și prietenos „Abecedar" din fosta URSS. Tot alături de Grigore Vieru a semnat și volumele „Duminica cuvintelor" și „Mama". Pictorul a ilustrat numeroase cărți pentru copii: „Poveste lui Harap Alb" și „Capra cu trei iezi" de Ion Creangă; „Poezii" de Mihai Eminescu; „Guguță, căpitan de corabie" și „Băiețelul din Coliba Albastră" de Spiridon Vangheli ș.a.
PREMIERĂ // Experiențele supraviețuitoarelor violenței, aduse pe scena Teatrului „Luceafărul”
VIDEO // Voucherul cultural pentru tineri va ajunge la 2.000 de lei și va putea fi folosit pentru sport
Republica Moldova și Israel discută noi proiecte de cooperare culturală
FOTO // Vestigii ale culturii Cucuteni–Trypillia, expuse la Muzeul Național de Istorie
Ambasadorul României la Chișinău a discutat cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan despre spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”. „Povestea lor este o lecție despre curaj, libertate și identitate”
Teatrul „Alexie Mateevici” pornește într-un turneu în Italia cu spectacolul „Jubileul”
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Păcală, Tândală și Făt-Frumos prind chip în măștile lui Grigore Stamati
FOTO // Rolul lecturii în societatea contemporană, discutat la Biblioteca Națională
FOTO // Elevii Școlii de Arte din Varnița au descoperit limbile europene prin muzică
FOTO // „CLARA – Artă pentru prevenție”, o expoziție despre sănătate, corp și importanța prevenției
FOTO // La Cahul a avut loc prima ediție a Festivalului „Bat inimi de Fanfară”
FOTO // Lumina și culorile Moldovei, în prima expoziție a artistei ucrainene Hanna Kozeletska
Documentar despre migrația evreiască și destinul unor familii din Moldova, prezentat la Chișinău
FOTO // Spectacolul „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu marchează 30 de ani de la premieră la Satiricus. Teatrul îl readuce pe scenă
Sportivul Maxim Caraion a cucerit din nou medalia de aur la World Skate Games 2026
Nicu Popescu: „O Uniune Europeană mai funcțională și extinsă, din care să facă parte și Republica Moldova, este în beneficiul tuturor”
Tații trebuie să depună e-cererea pentru a primi indemnizația paternală. CNAS explică procedura de solicitare a plății
Meteorologii prognozează vreme caldă în zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +27°C
Speakerul Igor Grosu: „Modernizarea Armatei Naționale și adaptarea capacităților de apărare la noile realități de securitate impun actualizarea documentelor strategice”
IGP a înregistrat două cazuri noi de escrocherii. O femeie din Chișinău a transmis unui curier 25 000 de euro
Un băiat de 13 ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Poliția cere ajutorul cetățenilor
Președinta Maia Sandu a discutat cu senatorul american Gary Peters despre cooperarea moldo-americană și rolul Republicii Moldova în securitatea regională
Un bărbat a murit într-un accident rutier produs în raionul Orhei. Poliția caută unul dintre șoferii implicați
Directoarea Biroului Fundației Konrad Adenauer din R. Moldova, Brigitta Triebel: „Dialogul din cadrul Forumului de Securitate trebuie să se transforme în acțiuni concrete”
Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Forumul de securitate a generat idei valoroase, care vor ajuta R. Moldova să devină mai rezilientă și mai sigură”
Premierul Vasile Tofan, către oamenii de afaceri: „Vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori ”
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 53 de milioane de lei în august
Secretarul de stat al MAE, Valeriu Mija: „R. Moldova este ferm angajată pe calea spre UE și are determinarea de a face parte dintr-o Europă mai sigură”
FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei
Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului