INTERVIU MOLDPRES // Directoarea ANSC, Angela Munteanu: „Ne asigurăm că drumul banilor de la bugetul public către spitale, școli sau infrastructură este unul corect și transparent”
Mecanismul de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice devine un element esențial pentru asigurarea transparenței și utilizării eficiente a fondurilor publice, în contextul reformelor ample inițiate în ultimii ani și a parcursului de integrare europeană al țării noastre. Din 1 aprilie 2026, intră în vigoare o nouă lege care va schimba modul în care sunt examinate contestațiile depuse de operatorii economici, introducând proceduri modernizate și reguli aliniate standardelor Uniunii Europene.
Într-un interviu acordat pentru MOLDPRES, directoarea generală a Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor /ANSC/, Angela Munteanu, a explicat principalele modificări legislative care vor fi introduse, evoluția contestațiilor în ultimii ani, cele mai frecvente nereguli identificate în procedurile de achiziții publice, dar și despre impactul financiar al activității instituției și obiectivele strategice ale ANSC pentru perioada următoare.
MOLDPRES: Din 1 aprilie, vor fi aplicate reguli noi pentru soluționarea contestațiilor în achiziții publice. Care sunt principalele schimbări care vor fi operate?
Angela Munteanu: ANSC este instituția la care se poate adresa orice operator economic care participă la o licitație și consideră că drepturile sale au fost lezate. Practic, ne asigurăm că drumul de la bugetul public către spitale, școli sau infrastructură este unul drept și transparent. Activitatea noastră se află la intersecția dintre buna guvernanță, finanțele publice și jurisprudență, având un rol important în menținerea unui climat investițional sănătos. În cei peste 9 ani de activitate, am demonstrat că suntem un pilon de integritate, iar acum, odată cu parcursul de aderare la Uniunea Europeană, misiunea noastră capătă o dimensiune strategică și mai pronunțată.
Într-adevăr, de la 1 aprilie 2026 intră în vigoare Legea privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, sectoriale și de concesiune. Acest act normativ este un pilon fundamental pentru modernizarea sistemului și aliniază Republica Moldova la standardele europene. Pentru prima dată de la fondare, vom opera într-un cadru normativ dedicat, modern și coerent, care ne confirmă rolul de autoritate autonomă și independentă. Schimbarea denumirii noastre în Autoritatea Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) vine la pachet cu o transformare profundă a modului în care funcționăm.
Reforma aduce modificări structurale importante: funcția de consilier devine cea de membru, iar soluționarea cauzelor se va face prin complete special constituite, numite pe mandate determinate. Pentru a garanta imparțialitatea absolută, aplicăm mecanismul de „distribuire aleatorie a contestațiilor”, un sistem inspirat din practicile judecătorești, care elimină orice factor subiectiv. Nu este doar o schimbare de nume, ci o redefinire a activității noastre prin care protejăm drepturile operatorilor economici.
Această redefinire a modului de lucru este dublată de o predictibilitate sporită a termenelor: soluționarea contestațiilor în 20 de zile pentru achiziții publice și sectoriale și 35 de zile pentru concesiuni. Un beneficiu major este introducerea perioadei de „așteptare” de 11 zile între desemnarea câștigătorului și semnarea contractului, oferind participanților timpul necesar de 10 zile pentru a sesiza eventuale erori și a depune contestații. Prin aceste reguli noi, ANSC devine un partener mai agil pentru mediul de afaceri, oferind un cadru juridic adaptat cerințelor actuale de transparență și guvernanță deschisă.
MOLDPRES: Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor are misiunea de a soluționa prompt și imparțial contestațiile depuse de agenții economici care participă la achiziții publice, contribuind la utilizarea corectă a fondurilor publice. Ce măsuri întreprinde Agenția pentru a asigura transparența în examinarea contestațiilor?
Angela Munteanu: Transparența nu este un slogan, ci un mod de lucru. În ultimul an, am evoluat de la simpla conformare legală la o strategie de comunicare proactivă pe toate palierele. Un indicator al succesului acestei abordări este scăderea semnificativă a numărului de solicitări formale de acces la informație – de la 24 în anul 2024, la doar 5 în 2025. Această diminuare nu indică un interes scăzut al publicului, ci faptul că informația de interes este deja oferită din oficiu, în format deschis. Am transformat pagina noastră web (www.ansc.md) într-un instrument de referință, unde publicăm sistematic nu doar deciziile, ci și agenda ședințelor, rapoartele de activitate și infografice lunare care traduc datele tehnice în informații accesibile publicului larg.
O dimensiune constantă a transparenței noastre este organizarea ședințelor deschise. Deși legea prevede procedura scrisă, încurajăm participarea părților pentru a-și expune argumentele în fața membrilor completului de soluționare. În anul 2025, am organizat peste 160 de astfel de ședințe publice, asigurând un proces contradictoriu autentic și eliminând orice percepție de „uși închise”.
Transparența ANSC este multidirecțională: suntem predictibili pentru operatorii economici, deschiși către societatea civilă prin acces la date și credibili în fața partenerilor internaționali. Pe plan intern, am consolidat acest dialog prin cooperarea activă cu societatea civilă și mediul de afaceri, organizând mese rotunde care ne permit să primim feedback direct. Am lansat instrumente noi, precum Newsletter-ul lunar și Buletinele informative trimestriale, care explică spețele complexe într-un limbaj simplu. Eficiența acestor acțiuni este confirmată de faptul că, în 2025, nu am înregistrat nicio sancțiune sau decizie contestată pentru nerespectarea Legii privind transparența în procesul decizional.Pe plan internațional, ANSC și-a consolidat profilul de partener de încredere. Suntem onorați să participăm în calitate de observator în Rețeaua Internațională a autorităților de remedii în achiziții publice. Această prezență, alături de parteneriatul strategic cu Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor din România, ne facilitează schimbul de expertiză în aplicarea directivelor europene și a jurisprudenței Curții de Justiție a UE. Această afiliere ne permite să importăm cele mai bune practici globale și să oferim un proces de soluționare aliniat rigorilor internaționale de integritate.
În ajunul celor 10 ani de activitate, aniversare pe care o vom marca în luna decembrie a anului curent, ne propunem să trecem la un nivel superior de transparență prin digitalizarea integrală a fluxului decizional. Obiectivul nostru este ca fiecare etapă a unei contestații să poată fi monitorizată în timp real, eliminând orice spațiu de opacitate și oferind societății o „lupă” digitală asupra modului în care este protejat banul public.MOLDPRES: Cum a evoluat numărul și tipologia contestațiilor depuse la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor în ultimii ani și ce tendințe observați în acest sens?
Angela Munteanu: Analiza retrospectivă a ultimilor trei ani ne indică o dinamică interesantă a sistemului de soluționare a contestațiilor. Dacă în anul 2023 am înregistrat 1.012 contestații, anul 2024 a marcat o creștere până la 1.245 de dosare, pentru ca în 2025 numărul total să înregistreze o ușoară temperare la 1.206 contestații. Această scădere nu indică o diminuare a activității economice, ci mai degrabă o creștere a calității documentațiilor de atribuire și a ofertelor depuse.
O schimbare structurală majoră a fost declanșată de introducerea taxei de stat pentru depunerea contestației, în iunie 2025. Inițial, taxa reprezenta 0,5% din valoarea întregii proceduri, iar începând cu februarie 2026 am asistat la o rafinare a legislației, menită să asigure un acces mai echitabil la justiție. Astfel, în prezent, pentru contestațiile care vizează rezultatele evaluării ofertelor, pentru procedurile divizate pe loturi, taxa se raportează strict la lotul sau grupul de loturi contestat, fiind plafonată între un minim de 1.500 de lei și un maxim de 50.000 de lei. În cazul în care obiectul contestației vizează documentația de atribuire, taxa se calculează în continuare din valoarea estimată a întregii proceduri, la fel cum se calculează și pentru contestarea procedurilor nedivizate pe loturi. Este esențial de menționat că achitarea taxei este una din condițiile obligatorii pentru ca ANSC să accepte examinarea contestației, iar termenul de achitare este de maximum trei zile de la data depunerii acesteia.
Datele noastre comparative sunt sugestive pentru impactul acestei măsuri asupra sănătății sistemului de achiziții: dacă în prima jumătate a anului 2025 înregistram o medie lunară de 131 de contestații, după implementarea taxei, în a doua jumătate a anului, această medie a scăzut la aproximativ 72 de cazuri pe lună. Acest filtru economic nu a îngrădit dreptul la apărare, ci a descurajat „contestațiile de blocaj” care tergiversau proiecte publice vitale fără temei legal. Operatorii economici au devenit mult mai selectivi și profesioniști, orientându-se către sesizarea unor încălcări substanțiale de legalitate, ceea ce conferă o mai mare greutate și relevanță fiecărui dosar examinat de ANSC.
În ceea ce privește tipologia, ponderea contestațiilor împotriva rezultatelor procedurii de achiziție rămâne dominantă, reprezentând constant peste 85-90% din totalul cauzelor în ultimii trei ani. Totuși, observăm o tendință de creștere a complexității tehnice a dosarelor. Deși numărul brut a scăzut, efortul de examinare a crescut, deoarece litigiile actuale vizează detalii tehnice extrem de specifice, în special în domeniul construcțiilor și al echipamentelor medicale, unde miza financiară și socială este esențială.Eficiența mecanismului nostru de soluționare s-a îmbunătățit vizibil în acest interval. În timp ce în 2023 și 2024 termenele erau deseori presate de volumul mare de dosare, în 2025 am reușit să atingem un termen mediu de soluționare în fond de 18,3 zile lucrătoare. Mai mult, ponderea contestațiilor soluționate într-un termen ce nu depășește 18 zile a ajuns la 40,78%. Aceste cifre confirmă faptul că instituția a reușit să transforme scăderea cantitativă a dosarelor într-un salt calitativ al celerității și preciziei decizionale.
Totodată, calitatea actului decizional este confirmată de controlul judiciar: din cele 962 de decizii adoptate în anul 2024, doar 37 au fost contestate în instanță, iar dintre acestea, numai în două cazuri cererile operatorilor economici au fost admise. Aceeași rigurozitate s-a menținut și în anul 2025, când, dintr-un total de 1.128 de decizii, doar 46 au ajuns în fața judecătorilor, instanța menținând temeinicia hotărârilor noastre în aproape toate cazurile, cu doar două excepții de admitere a cererilor. Această tendință constantă nu doar că atestă legalitatea și calitatea deciziilor ANSC, dar joacă un rol esențial în consolidarea unei practici judiciare unitare și previzibile în domeniul achizițiilor publice din Republica Moldova.
MOLDPRES: Ce domenii sunt vizate cel mai frecvent în contestațiile depuse de agenții economici care participă la achiziții publice și care este valoarea acestor achiziții?
Angela Munteanu: Impactul financiar al activității noastre este unul de proporții naționale. În cei nouă ani de activitate, valoarea totală a procedurilor de achiziție care au trecut prin filtrul ANSC se ridică la cifra de 45,9 miliarde de lei. Doar în anul 2025, valoarea estimată a procedurilor contestate s-a ridicat la aproximativ 8,8 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o parte considerabilă din bugetul de stat și din asistența externă de care beneficiază Republica Moldova.
Cele mai frecvent contestate domenii rămân, an de an, cele cu un impact direct asupra calității vieții cetățenilor. Topul este condus de lucrările de construcție (inclusiv lucrări publice și de finisare) și achizițiile de echipamente medicale. Aceste două categorii au generat, în 2025, peste 47,5% din numărul total de contestații și au reprezentat aproximativ 57,5% din valoarea financiară a procedurilor contestate. De exemplu, valoarea estimată a proiectelor de construcții contestate în 2025 a fost de peste 2,1 miliarde de lei, în timp ce segmentul echipamentelor medicale a vizat proceduri de peste 2,6 miliarde de lei.
Alte domenii frecvent întâlnite în analizele noastre includ achizițiile de mobilier, produsele petroliere și serviciile de transport. Este evident că acolo unde miza financiară este mai mare, și competiția – implicit dorința de a contesta – este mai acerbă. Aceasta demonstrează responsabilitatea imensă pe care o avem în protejarea banului public. Misiunea noastră este să ne asigurăm că aceste miliarde de lei sunt transformate în spitale dotate corect și drumuri construite la standarde de calitate, garantând că procesul de atribuire rămâne imun la orice tentativă de favorizare a unor interese obscure.
MOLDPRES: Care sunt cele mai frecvente greșeli sau neconformități pe care le identificați în procedurile de achiziții publice contestate?
Angela Munteanu: Majoritatea litigiilor vizează rezultatele procedurilor de achiziție, mai exact, modul în care autoritățile contractante evaluează ofertele. Identificăm adesea situații în care ofertele câștigătoare sunt acceptate deși nu îndeplinesc toate specificațiile tehnice obligatorii sau, dimpotrivă, situații în care operatori economici sunt descalificați pe motive nejustificate sau minore, ceea ce limitează nepermis concurența loială.
O altă categorie importantă de neconformități vizează documentația de atribuire. Aici, „greșelile” apar adesea sub forma unor cerințe restrictive strecurate în caietele de sarcini, care par a fi „croite” pentru un anumit producător sau furnizor. ANSC intervine prompt pentru eliminarea acestor bariere, asigurând un acces egal la resursele publice pentru toți participanții.
Identificăm, de asemenea, erori în aplicarea criteriilor de atribuire și neclarități în specificațiile tehnice care lasă loc de interpretări subiective. Prin deciziile noastre, noi nu doar corectăm un act administrativ, ci oferim și un set de repere pentru viitor. Atunci când admitem o contestație, dispunem măsuri de remediere obligatorii – cum ar fi reevaluarea ofertelor, anularea procedurii sau modificarea documentației – restabilind astfel legalitatea într-un timp restrâns și prevenind utilizarea ineficientă a banului public.
Dincolo de rolul nostru de examinare, menținem un dialog permanent cu mediul de afaceri și autoritățile contractante prin participarea activă a ANSC la seminare și sesiuni de instruire, unde explicăm bunele practici pentru a preveni erorile procedurale și a asigura un proces de achiziție eficient.
MOLDPRES: Cum evaluați, în prezent, eficiența mecanismului de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice, ce provocări întâmpină ANSC în acest proces și ce soluții vedeți pentru a îmbunătăți sistemul de achiziții publice din Republica Moldova?Angela Munteanu: Eficiența actuală este una ridicată, raportat la volumul imens de muncă. În anul 2025, am reușit să menținem un termen mediu de soluționare de 18,35 zile lucrătoare, încadrându-ne sub limita legală. În anumite perioade, datorită optimizărilor interne, am reușit să soluționăm dosare chiar și în 14 zile. Provocarea majoră rămâne însă complexitatea tehnică a cauzelor – echipa noastră trebuie să examineze specificații din domenii diverse, precum construcțiile, medicina, IT-ul, alimentația, infrastructura, pentru a emite decizii riguros argumentate.
O altă provocare administrativă a fost gestionarea corectă a taxei de stat. Soluția noastră a constat în digitalizarea completă a procesului de verificare a plăților, reducând astfel timpul birocratic. Mai mult, din 23 ianuarie 2026, am implementat noi măsuri pentru restituirea taxei în cazul contestațiilor care nu sunt examinate în fond. Aceasta asigură un proces echitabil pentru operatorii economici ale căror dosare sunt restituite din motive procedurale sau care decid să își retragă plângerile, recurgând la remedierea voluntară.
Pentru a îmbunătăți sistemul pe termen lung, consider că soluția rezidă în profesionalizarea continuă a autorităților contractante, consolidarea capacităților instituționale ale ANSC și digitalizarea integrală a fluxului de contestație. Ne propunem un sistem în care totul – de la depunere până la decizia finală – să fie automatizat și interconectat cu platforma de achiziții MTender prin intermediul viitorului sistem SIA ANSC. Această transparență totală va reduce semnificativ riscurile de integritate și va crește viteza de implementare a proiectelor publice vitale pentru țară.
MOLDPRES: Care sunt obiectivele pe termen mediu și lung ale ANSC și ce reforme considerați necesare pentru a consolida încrederea în sistemul de soluționare a contestațiilor?
Angela Munteanu: Obiectivele noastre pentru perioada 2026-2028 sunt clar trasate în noul Program de Dezvoltare Strategică, care pune un accent major pe modernizarea funcțională și pe digitalizarea proceselor. Pe termen mediu, prioritatea zero este implementarea deplină a noii Legi privind remediile și căile de atac și operaționalizarea Sistemului Informațional Automatizat (SIA ANSC). Acest instrument va permite monitorizarea în timp real a indicatorilor cheie de performanță (KPI) prin intermediul unei platforme de transparență, oferind publicului și părților interesate o imagine clară asupra celerității și calității deciziilor noastre.
Pe termen lung, ne propunem consolidarea ANSC ca instituție model în regiune, prin standardizarea procedurilor interne și asigurarea unei practici decizionale unitare. Un pilon central al strategiei noastre este stimularea competiției prin reducerea „costurilor de oportunitate” – adică eliminarea blocajelor prelungite în investițiile publice. Prin soluționarea rapidă a litigiilor, accelerăm implementarea proiectelor de infrastructură și modernizare, asigurându-ne că fiecare leu public este direcționat către operatorii economici care oferă cel mai bun raport calitate-preț, prevenind astfel achizițiile viciate.
Reformele necesare pentru consolidarea încrederii în sistemul de achiziții publice vizează nu doar îmbunătățirea mecanismelor de soluționare a contestațiilor, ci și instituirea unui cadru eficient de monitorizare a executării deciziilor ANSC. În acest sens, ne propunem dezvoltarea unui mecanism instituțional clar de urmărire a modului în care autoritățile contractante și operatorii economici pun în aplicare măsurile dispuse prin deciziile Agenției, astfel încât acestea să producă efecte reale în procedurile de achiziții publice.
Implementarea unui asemenea mecanism va contribui la responsabilizarea tuturor actorilor implicați, atât a autorităților contractante, în ceea ce privește respectarea măsurilor de remediere dispuse, cât și a operatorilor economici, în exercitarea cu bună-credință a dreptului de contestare. Totodată, ne propunem să trecem de la o monitorizare predominant reactivă la una orientată spre impactul real asupra utilizării eficiente a fondurilor publice, inclusiv prin realizarea unei evaluări a performanței instituționale planificate pentru perioada următoare.
Această evaluare sistemică va permite identificarea eventualelor disfuncționalități, ajustarea instrumentelor instituționale existente și consolidarea rolului ANSC ca autoritate care nu doar soluționează litigii în materia achizițiilor publice, ci asigură respectarea efectivă a deciziilor sale și contribuie activ la buna guvernare și la utilizarea responsabilă a resurselor publice, generând astfel un impact pozitiv asupra mediului economic.
Viziunea noastră este consolidarea unui sistem de achiziții publice în care încrederea este susținută prin integritate, profesionalism și aplicarea consecventă a regulilor procedurale. La 10 ani de la fondare, ANSC rămâne un pilon esențial în asigurarea faptului că procedurile de achiziție publică se desfășoară în mod corect, transparent și nediscriminatoriu, în conformitate cu principiile legii.
Ne propunem ca încrederea societății și a mediului de afaceri să se fundamenteze pe decizii riguros argumentate, capabile să asigure respectarea deplină a regulilor de concurență loială și să consolideze un cadru procedural previzibil. Prin acest angajament, ANSC își reafirmă rolul esențial în menținerea echilibrului și corectitudinii în procesul de atribuire a contractelor publice, devenind un catalizator pentru un climat economic sănătos, competitiv și aliniat standardelor europene în Republica Moldova.
Reporter: Natalia Sandu.
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun: „Obiectivul este să investim șase miliarde de lei în modernizarea instituțiilor”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Culturii, Cristian Jardan: „Aderarea la UE va aduce mai multe resurse pentru cultură”
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Republica Moldova avansează rapid în procesul de integrare pe Piața Unică Europeană”
INTERVIU MOLDPRES // Regizorul Valeriu Jereghi anunță un nou proiect cinematografic: „Fa Major” - un film despre oamenii care au refuzat să-și piardă identitatea”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu: „Republica Moldova nu va fi niciodată singură în eforturile sale. România îi va fi alături”
INTERVIU MOLDPRES // Poeta Radmila Popovici: „Poezia nu mai este doar scrisă: ea se trăiește, se respiră și se dă mai departe”
INTERVIU MOLDPRES // Actorul Alexandru Pleșca: „Teatrul rămâne locul unde adevărul se rostește cu voce tare”
INTERVIU EXCLUSIV // Premierul Dorin Recean: „Rusia cheltuie sute de milioane de euro pentru a cumpăra voturi în alegerile din 28 septembrie, dar statul nostru NU va admite ca furtul de voturi să devină o „lovitură de stat electorală””
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Culturii al României, András István Demeter: „Cultura adaugă valoare și reconstruiește încrederea”
Interviu MOLDPRES // Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, despre tentativele de corupere a alegătorilor, schemele deconspirate și finanțările din exterior: „100 de milioane de dolari este doar a treia parte din suma investită de Rusia în procesul electoral din R. Moldova”
Interviu MOLDPRES // Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin: „Republica Moldova trece printr-un val de atacuri concertate, venite din exterior și sprijinite de grupări criminale”
INTERVIU MOLDPRES // Maria Șleahtițchi, directoarea Muzeului Național al Literaturii Române: „Scriitorii au fost pilonii Mișcării de Eliberare Națională”
INTERVIU MOLDPRES // Președinta Maia Sandu: „Părinții noștri au obținut independența și suveranitatea, iar acum este datoria noastră să le păstrăm prin aderarea la UE”
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Mihai Popșoi: „Republica Moldova devine tot mai puternică și rezilientă, capabilă să riposteze ingerințelor Federației Ruse”
FOTO // Turcia promovează rutele creștine ca destinație pentru minivacanța de Paște
Circa 1,6 miliarde de lei, acumulate de Fisc la buget săptămâna trecută
Peste 300 de proiecte de legi pentru armonizarea cu legislația UE vor fi analizate de Parlament în acest an
BTA: Taraclia a marcat Ziua Femeii prin acordarea premiului „Femeia Anului 2026”
Donald Trump și Vladimir Putin au discutat telefonic despre războaiele din Iran și Ucraina
Leul se întărește față de euro și dolar
Agenda evenimentelor, marți, 10 martie
DOC // Moldova va institui stocuri de produse petroliere suficiente pentru 90 de zile de consum
Vocea femeilor din Moldova la ONU. Doina Gherman: „Nicio femeie nu trebuie să mai sufere în tăcere”
FOTO // Producătorii de mere din nordul Moldovei învață tehnologii moderne pentru livezi superintensive
VIDEO // Premieră industrială în Moldova: cu sprijinul UE se construiește prima fabrică de structuri metalice de mari dimensiuni
Tineri absolvenți din Moldova pot aplica pentru stagiul Blue Book al Comisiei Europene: înscrierile încep pe 16 martie
Parteneriat strategic pentru un viitor verde: Moldova și Suedia își intensifică cooperarea în domeniul protecției mediului
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
VIDEO // Mobilizare națională pentru viitorul verde al Republicii Moldova: campania de împădurire din 14 martie 2026
Intervenții ample pentru întreținerea rețelei rutiere naționale: drumarii au acționat pe mai multe sectoare strategice
MOLDPRES: Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor are misiunea de a soluționa prompt și imparțial contestațiile depuse de agenții economici care participă la achiziții publice, contribuind la utilizarea corectă a fondurilor publice. Ce măsuri întreprinde Agenția pentru a asigura transparența în examinarea contestațiilor?



MOLDPRES: Care sunt obiectivele pe termen mediu și lung ale ANSC și ce reforme considerați necesare pentru a consolida încrederea în sistemul de soluționare a contestațiilor?