INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Mihai Popșoi, despre acordul de pace din Ucraina: „Nicio discuție despre R. Moldova nu poate avea loc fără participarea Chișinăului. Ne-am asigurat de acest lucru”
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Agenția Informațională de Stat MOLDPRES, în care a vorbit despre prioritățile pe domeniul politicii externe, evoluțiile în procesul de aderare la Uniunea Europeană, relațiile și sprijinul oferit de UE și SUA, proiectele de cooperare cu România și rolul Republicii Moldova în procesul de instituire a păcii în Ucraina.
MOLDPRES: Republica Moldova a primit undă verde de la cele 27 de state membre ale UE pentru a demara discuțiile tehnice pe primele capitole de negocieri. Ce pași concreți urmează după evaluările pozitive ale Comisiei Europene privind parcursul european al Republicii Moldova? Cum valorifică Chișinăul statutul de țară candidată pentru a accelera negocierile de aderare la UE?
Mihai Popșoi: Faptul că Republica Moldova reușește să avanseze, fie și informal, pe calea negocierilor în procesul de aderare la UE este un moment foarte pozitiv. Sperăm, în scurt timp, să fie deschise și celelalte trei clustere, astfel încât să avansăm pe toate capitolele. Ulterior, când vom ajunge în momentul în care va exista disponibilitatea de a deschide oficial negocierile, să putem avansa foarte repede. Despre acest lucru a vorbit și viceprim-ministra Cristina Gherasimov, care a propus ca deschiderea și închiderea capitolelor să se desfășoare într-un ritm mai accelerat.
Este un moment important, procesul de negociere avansează, acest lucru s-a văzut și în raportul de extindere pe care l-a publicat Comisia Europeană. Republica Moldova a avut, în anul care se încheie, cele mai mari progrese comparativ cu celelalte țări candidate. Saltul pe care l-a făcut țara noastră este dovada unei buni organizări și a unui lucru eficient în Guvern. Vom depune, în continuare, eforturi pe toate palierele pentru a avansa, astfel încât să reușim, în termen, să ducem până la bun sfârșit toate procesele.
Cu referire la beneficiile pe care le obținem între timp, cetățenii noștri cunosc despre programul SEPA. Acordul a intrat în vigoare în octombrie și oamenii deja resimt, pe propriul buzunar, că actualele costuri ale tranzacțiilor dintre băncile din Republica Moldova și băncile din lumea europeană au scăzut simțitor. Această decizie este în beneficiul cetățenilor și persoanelor juridice.
De asemenea, de la începutul anului viitor, ne vom bucura cu toții de roaming ca acasă - eliminarea sau reducerea tarifelor de roaming - vom putea comunica cu membrii familiei care sunt în afara țării și cu agenții economici cu care avem parteneriate în afara țării. Acest lucru va facilita foarte mult comunicarea sau anume comunicarea este temelia păstrării relațiilor apropiate dintre oameni și dintre agenții economici. Este o decizie foarte pozitivă, atât la nivelul cetățeanului, cât și la nivelul economiei. Asemenea inițiative vor continua, deoarece Republica Moldova își dorește să fie parte a proiectelor și programelor europene, fără a aștepta momentul aderării.
MOLDPRES: În urma vizitei premierului Alexandru Munteanu în România a fost reiterat dezideratul de a susține o colaborare strategică între Guvernul de la Chișinău și cel de la București. Cum apreciați actualul nivel al relațiilor dintre Republica Moldova și România, în contextul recentei vizite la Chișinău a șefei diplomației române, Oana Țoiu, și ce rezultate concrete a adus această vizită?Mihai Popșoi: De fiecare dată, sunt bucuros să o găzduiesc pe doamna ministră Oana Țoiu. Aceasta a participat, la Chișinău, la reuniunea anuală a diplomației Republicii Moldova. Am fost onorat să fiu invitat la reuniunea diplomației Române. Acest lucru denotă o relație extrem de strânsă cu România.
România este cel mai important partener al Republicii Moldova, un stat prieten. Frăția dintre cele două maluri ale Prutului este bine cunoscută, dar de la o vreme fundamentul cooperării noastre nu este doar această relație specială, bazată pe comuniunea de limbă, istorie, tradiție, dar această relație se transpune în proiecte mari de infrastructură, ce aduc beneficii cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Aceste proiecte ancorează Republica Moldova în sistemul de infrastructură energetică și rutieră europeană. Acest lucru are un impact economic pozitiv pentru Republica Moldova și pentru România, iar avansarea acestor proiecte este obiectivul nostru strategic, precum și implementarea programelor realizate datorită sprijinului de 100 de milioane de euro, oferite de România pentru Republica Moldova.
Relațiile dintre cele două state se resimte prin grădinițele reparate, autobuze școlare de care se bucură copiii noștri, de sprijinul pe care îl oferă România pentru reconstrucția obiectivelor culturale din Republica Moldova, ajutorul pe care l-au oferit agricultorilor noștri în situații complicate.
Această relație de încredere, acest parteneriat strategic pe care îl avem cu România oferă o fundație solidă pe care, cu siguranță, vom putea construi viitorul european al Republicii Moldova. La fel, România este principalul aliat și promotor al Republicii Moldova în toate capitalele europene, nu doar în instituțiile europene la Bruxelles. De aceea, ne bucurăm foarte mult să avem această relație specială și suntem extrem de recunoscători României, cetățenilor români, conducerii statului pentru acest parteneriat pe care îl avem și pentru tot ce izvorăște din această relație specială.
MOLDPRES: În ce măsură eventualele negocieri sau un acord de pace privind Ucraina pot viza direct sau indirect Republica Moldova? Există riscul ca subiectul Republicii Moldova să fie inclus în discuții internaționale fără participarea Chișinăului?Mihai Popșoi: Nu există un asemenea risc. Depunem eforturi pentru a ne asigura că nicio discuție despre Republica Moldova nu poate avea loc fără participarea Chișinăului. Ne-am asigurat de acest lucru atât la Washington, cât și în capitalele europene.
Toți partenerii noștri înțeleg foarte bine că, în contextul în care se discută despre Republica Moldova, este absolut obligatoriu ca țara să fie reprezentată și să fie parte a acestor discuții. E important din punct de vedere politic, din punct de vedere a respectării suveranității, dar și din punct de vedere practic, pentru că altfel nu putem conta pe un succes a procesului. Republica Moldova are o diplomație activă și grație acestor eforturi suntem asigurați că în procesele care vor avea loc va fi luat în calcul interesul național al Republicii Moldova.
Suntem încrezători că Acordul de pace, care sperăm să fie semnat cât mai curând, va crea circumstanțe favorabile pentru Republica Moldova și aceste circumstanțe post-război vor oferi un imbold important de dezvoltare economică în țara noastră. Suntem dispuși, în continuare, să servim drept un hub, un centru logistic pentru reconstrucția Ucrainei. Am fost mereu și suntem un partener ferm al Ucrainei, am oferit sprijin umanitar și găzduim un număr mare de refugiați ucraineni.
De asemenea, am oferit sprijin pentru exporturile de grâu, atunci când a fost blocată Marea Neagră și portul din Odesa. Vom oferi în continuare acest sprijin. Ne dorim ca pacea să revină pe meleagurile ucrainene și în regiunea noastră, cu siguranță cetățenii ucraineni și conducerea Ucrainei își dorește acest lucru. Totuși, procesul este unul complicat, având în vedere complexitatea războiului, impactul extrem de dureros și durata în timp, distrugerile care au avut loc. Suntem încrezători și sperăm foarte mult că noul an va fi un an al păcii, pentru că acești aproape patru ani au avut o amprentă profundă a războiului, atât pe plan umanitar cât și pe plan economic. Cu siguranță toată lumea își dorește pace, o pace durabilă, o pace justă și sustenabilă. Noi, cu siguranță, punem umărul și suntem deschiși spre a facilita acest proces.
MOLDPRES: Țara noastră a semnat, pe 16 decembrie, Convenția privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, care constituie un mecanism important pentru documentarea abuzurilor și asigurarea despăgubirilor în contextul pierderilor suferite de Ucraina. Republica Moldova, alături de țările partenere, ce rol va avea în acest proces?Mihai Popșoi: Republica Moldova, împreună cu alte peste 30 de țări, au semnat această convenție. Anterior, a fost setat registrul daunelor. În prima etapă, la Lviv, a fost creat Tribunalul Internațional cu privire la crimele de agresiune. Acum există un întreg mecanism, format din acești trei piloni, pentru a reduce sau a elimina percepția de impunitate, de care cred că se bucură unii.
Acest mecanism va servi pentru a-i trage la răspundere pe cei care au comis crime de agresiune, cei care au cauzat daune enorme și distrugeri în Ucraina. Acest mecanism este extrem de important pentru o țară precum Republica Moldova, care se ghidează de dreptul internațional, astfel încât dreptul internațional este principalul aliat al statelor mici cu resurse modeste cum este Republica Moldova.
De aceea, am fost onorați să putem să facilităm acest proces, mai cu seamă că suntem și în postura de președinți în exercițiu, deținem președinția Consiliului Europei – o mare onoare și responsabilitate pentru următoarea jumătate de an. Eu, în calitate de președinte a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, am fost onorat să putem facilita și să promovăm pe agenda noastră asemenea decizii, care sunt și în interesul Republicii Moldova.
Prin acest mecanism are loc fortificarea dreptului internațional, fortificarea unei ordini internaționale bazate pe drept, pe forța dreptului și nu pe forța puterii, așa cum se întâmplă din ce în ce mai des. Instituirea acestor mecanisme, care reduc din percepția de impunitate a agresorilor, este o reușită a comunității internaționale.
MOLDPRES: MAE de la Chișinău a notificat oficial Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova despre închiderea Centrului Cultural Rus. Astfel, instituția ar urma să-și încheie activitatea în termen de șase luni de la notificare. În urma demersului făcut, ați primit un răspuns din partea autorităților de la Moscova?Mihai Popșoi: Notificarea nu presupune neapărat un răspuns. Există o decizie clară, care nu are drept de apel sau nu poate fi atacată. Acordul din anul 1998 prevede neprelungirea acestuia și notificarea, cu cel puțin jumătate de an înainte de expirarea termenului, despre neprelungirea acestuia, fapt care are drept efect nulitatea și oprirea efectelor juridice a documentului.
Cu regret, cei care au negociat și au semnat Acordul nu au prevăzut alte modalitate de a denunța documentul pe cale unilaterală. Unicul mijloc de denunțare este neprelungirea acestuia. De aceea, procesul a durat atât de mult. Unii cetățeni erau nedumeriți, pe bună dreptate, de ce acest proces durează atât de mult odată ce s-a luat o decizie politică drept răspuns la acțiunile neprietenești ale Federației Ruse față de Republica Moldova.
Nu o singură dată, dronele sau chiar drone cu explozibil au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, iar unele au și căzut. Decizia privind închiderea centrului a fost luată în urma cazului în care o dronă cu explozibil a căzut la circa un kilometru de casele oamenilor din sudul țării. Astfel, aceste decizii diplomatice de apărare a suveranității și integrității noastre teritoriale se înscriu perfect în măsurile pe care le oferă dreptul internațional.
După luare acestei decizii au fost parcurși toți pașii juridici și diplomatici ce se impuneau. Noi respectăm semnătura statului nostru, chiar dacă avem anumite rezerve față de conținutul acestui Acord. Totuși, odată ce a fost încheiat și ne-am asumat efectele juridice, a trebuit să parcurgem toate etapele în strictă conformitate cu dreptul internațional.
Partea rusă a fost deja notificată și în vară, cel mai probabil la finele lunii iunie – începutul lunii iulie, atunci când expiră prevederile Acordului curent, acesta nu va fi prelungit, lucru care va însemna finalitatea efectelor juridice ale documentului. După expirarea acestui termen, centrul nu va mai avea temei juridic pentru a activa în Republica Moldova.
Notificarea a fost expediată recent. Până în vară mai este timp. Cu siguranță vom primi un anumit răspuns, dar decizia este luată și, conform dreptul internațional, cealaltă parte trebuie să se conformeze acestor prevederi, în strictă conformitate cu cele asumate de părți.
MOLDPRES: Ministerul de Externe a atenționat cetățenii moldoveni aflați în Federația Rusă despre unele schimbări legislative privind solicitarea permisului de ședere sau a cetățeniei ruse. În acest context, anumite categorii de străini ar putea fi obligate să semneze un contract de serviciu militar sau să prezinte o adeverință care să ateste inaptitudinea pentru armată. Ce urmărește regimul de la Kremlin prin aceste modificări legislative și ce trebuie să cunoască moldovenii pentru a nu cădea în prada noilor prevederi?Mihai Popșoi: Riscul pentru cetățenii Republicii Moldova și alți cetățeni străini care se află în Federația Rusă crește pentru a fi atrași în mașinărie de război și pentru a fi trimiși pe front. Se utilizează diverse tertipuri juridice atunci când cetățenii vin să-și perfecteze anumite acte. De aceea, îndemnăm cetățenii noștri să fie precauți și, în măsura în care au posibilitatea, să revin acasă pentru că aici sunt în siguranță, iar în Federația Rusă am văzut nu un singur caz când, sub pretextul perfectării unor acte, persoanelor li se sugerează sau chiar li se impun aceste contracte de serviciu militar, care prezintă riscuri extrem de mari.
Cetățenii noștri trebuie să fie vigilenți, să fie atenți la ceea ce li se oferă să semneze și să nu semneze nimic ce le-ar putea pune viața și sănătatea în primejdie. Cel mai bine ar fi ca aceștia să caute soluții să revin acasă. În ultimii ani, am văzut o creștere a solicitărilor actelor de identitate ale Republicii Moldova din partea cetățenilor noștri din Federația Rusă. Unii dintre aceștia au renunțat la pașapoarte și chiar la cetățenia Republicii Moldova, însă acum revin pentru a se asigura. Cetățenia Republicii Moldova oferă siguranța și capacitatea de a veni acasă și de a nu ajunge în calvarul în care, din păcate, au ajuns foarte mulți oameni.
Numărul cetățenilor moldoveni din Rusia este într-o scădere dramatică din februarie 2022. Observăm această scădere nu prin datele consulare din Federația Rusă, pentru că va dura până vom vedea această scădere, dar sesizăm acest lucru prin numărul de cetățeni care revin acasă sau sunt luați la evidență consulară în țările europene. În Franța, Germania, Marea Britanie, Suedia se observă o creștere a numărului cetățenilor noștri, anume din rândul celor care vin din Federația Rusă.
Un alt indicator, cât se poate de clar, este participarea la vot în Federația Rusă, care istoric a fost una foarte scăzută în raport cu numărul de cetățeni aflați acolo. În acest an, la Moscova, unde au fost două secții de vot cu 10 000 de buletine, s-au prezentat la urne doar 4 200 de cetățeni.
De aceea, numărul cetățenilor moldoveni din Rusia este într-o continuă scădere, atât din perspectiva războiului, cât și din perspectiva consecințelor războiului sau a situației economice. Conaționalii noștri au fost mereu sensibili la înrăutățirea situației și circumstanțelor economice și au căutat oportunități mai bune acolo unde acestea există.
MOLDPRES: În ce relații se află astăzi Republica Moldova cu Statele Unite ale Americii? SUA încă nu a delegat un nou ambasador în țara noastră. Putem vorbi despre același parteneriat strategic dintre SUA și Republica Moldova care a fost anterior? Dvs. ați fost în vizită în SUA, despre ce ați discutat cu oficialii americani?Mihai Popșoi: Vizita în SUA a fost extrem de productivă. Am avut un șir de întrevederi în Congres, cu senatori și membrii Camerei Reprezentanților. Sprijinul Congresului pentru Republica Moldova a fost unul foarte clar din ambele părți ale spectrului politic. Avem prieteni apropiați ai țării noastre atât în rândul Partidului Republican cât și în rândul Partidului Democrat. Sprijinul se reflectă și în prioritizarea Republicii Moldova în politica externă a SUA. Acest lucru s-a văzut, cât se poate de clar, prin decizia de acordare a sprijinului financiar pentru ancorarea energetică a Republicii Moldova în spațiu european, prin intermediul României, așa încât investițiile americane din România și din Ucraina, în domeniul energetic, să poată traversa într-un mod sigur și facil Republica Moldova.
Țara noastră face parte din prioritățile Statelor Unite atunci când este vorba de securitatea energetică din regiunea noastră. Acest sprijin extrem de generos, care este o investiție pe termen lung în securitatea energetică în regiunea Mării Negri, este dovada unor relații cât se poate de strânse și o relație de încredere. Acest lucru ne-a fost confirmat și la întâlnirile de nivel înalt din Departamentul de Stat, de la Casa Albă, cu Consiliul Suprem de Securitate.
Acest parteneriat se vede și în cooperarea pe care o avem noi cu Statele Unite pe mai multe paliere. SUA sunt un partener de încredere când este vorba de cooperarea în domeniul securității și apărării, în domeniul securității cibernetice, unde ne ajută să ne fortificăm capacitățile. Faptul că Republica Moldova a rezistat avalanșei de interferențe și atacuri cibernetice, inclusiv în contextul electoral, este inclusiv dovada sprijinului solid pe care îl avem din partea SUA și altor partenerii europeni. Astfel, în cadrul vizitei, am obținut un sprijin cât se poate de clar în Congresul American, în Departamentul de Stat și în Consiliul Suprem de Securitate de la Casa Albă. Vom munci în continuare pentru a crește acest parteneriat pe care îl avem cu SUA.
În domeniul cooperării privind sancțiunile internaționale, am discutat cu trezoreria SUA despre implementarea sancțiunilor internaționale. Am apreciat enorm sprijinul Statelor Unite în sancționarea unor entități care s-au angajat să destabilizeze Republica Moldova, au încercat în repetate rânduri să introducă sume imense de bani în sistemul politic din țara noastră pentru a destabiliza și a deturna procesul democratic, ori sancțiunile impuse de Statele Unite împotriva acestor entități, persoane fizice și juridice, au avut impact și au redus din avântul acestor personaje de a se implica în procesele ilegale în țara noastră. Astfel, SUA sunt un partener ferm în tot ce înseamnă consolidarea suveranității și securității Republicii Moldova și investește, pe termen lung, în securitatea energetică din regiunea noastră.
Am avut vizite și în afară Washington-ului, la comunitatea noastră din Chicago, din Carolina din Nord, cu care avem un parteneriat de 25 de ani, și Elaine Marshall este o personalitate notorie când este vorba de acest parteneriat. Au existat de lungul anilor zeci de proiecte umanitare, culturale, în domeniul educației, sănătății, administrațieei publice, parteneriatul cu Garda Națională din Carolina de Nord, care a avut zeci de evenimente în comun cu Armata Națională.
În Chicago muncim foarte mult pentru a atrage cât mai mulți conaționali cu capital financiar solid pentru a investi în Republica Moldova. Acest lucru deja se întâmplă. Am creat circumstanțe de ordin fiscal și juridic pentru a facilita aceste investiții și vom munci pentru a convinge cât mai mulți cetățenii să pună umorul la dezvoltarea economică a Republicii Moldova, ori acum există din ce în ce mai multă încredere în rândul cetățenilor noștri din diasporă pentru stabilitatea politică și îmbunătățirile în domeniul justiției din Republica Moldova. Urmează să îmbunătățim climatul investițional, dar progresul este vizibil și acest lucru îl spun cetățenii noștri.
De asemenea, vom munci în continuare pentru a păstra această punte strânsă dintre cetățenii noștri din diasporă, oferindu-le nu doar oportunități de a investi acasă, dar și proiecte culturale pentru a păstra această relație strânsă dintre comunitățile noastre din țară și de peste hotare. Este o mare bucurie să vedem de sărbători cât de drag le este cetățenilor noștri din diasporă să păstreze tradițiile, portul național, folclorul și datinile noastre. La fel, este o mare bucurie să vezi această sclipire în ochii copilașilor din diaspora noastră atunci când vorbesc românește, chiar dacă se află în SUA sau în Germania.
Trebuie să facilităm și să încurajăm crearea organizațiilor diasporale în țările gazdă pentru a ușura această relație instituțională și pentru a putea ajuta mai bine cetățenii noștri din afara țării. De asemenea, muncim pentru a oferi mai multe oportunități atât celor de acasă cât și celor din diasporă prin semnarea Acordurilor de protecție socială și de recunoaștere a permiselor de conducere. Acest lucru va continua și în anul următor, astfel încât diaspora noastră să simtă sprijinul Republicii Moldova oriunde s-ar afla, dar în același timp îi încurajăm de fiecare dată să revină acasă.
MOLDPRES: Autoritățile au anunțat lansarea oficială a platformei eConsulat, care va permite cetățenilor moldoveni din străinătate să acceseze online mai multe tipuri de acte. Care sunt misiunile diplomatice unde serviciul este disponibil și ce tipuri de acte pot fi perfectate prin intermediul acestuia?Mihai Popșoi: În faza pilot, platforma este disponibilă în următoarele misiuni diplomatice: Ambasada Republicii Moldova în Ucraina, Canada, Grecia, Cipru, Emiratele Arabe Unite; Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei și Consulatul General la Barcelona; Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă ONU la Geneva; Consulatul General la Iași și Istanbul; Consulatul General la Sacramento (SUA).
După finalizarea etapei de testare, vom vedea ce a mers bine și unde trebuie să intervenim așa încât după lansarea în toate țările, în special acolo unde este o diasporă mare, să nu existe dificultăți. De oportunitățile pe care le oferim prin proiectul eConsulat vor putea beneficia toți cetățenii noștri, după ce vom finaliza perioada de testare. Astfel, majoritatea serviciilor consulare vor putea fi obținute la distanță, cu excepție celor unde este necesară prezența fizică, fie pentru prelevarea datelor biometrice, fie pentru a semna procura și pentru a autentifica unele date. Totodată, în țările unde există procese bine puse la punct ce implică utilizarea semnăturii electronice, putem să propunem soluții și să reducem absolut la minim numărul de deplasări către consulat, să digitalizăm și să oferim, la distanță, întreg spectru de servicii consulare.
eConsulat este un avantaj foarte mare pentru cetățenii noștri din diasporă și vom munci pentru ca aceștia să poate accesa serviciile cât mai confortabil. Acest lucru nu este simplu, dacă ne referim la numărul cetățenilor noștri din afara țării, care sunt circa un milion, iar numărul de angajați din serviciul consular este circa 60 de oameni – în raport cu un milion de cetățeni. Totodată, în interiorul țării avem circa două milioane jumate de cetățeni în raport cu câteva mii de funcționari publici din cadrul Agenției Servicii Publice, serviciul notarial și alte instituții din administrația publică locală care prestează aceleași servicii. Totuși, reușim să facem acest lucru și, conform unor evaluări a cetățenilor noștri, ne reușește bine. Acolo unde există anumite dificultăți îmbunătățim procesele, astfel încât cetățenii noștri să aibă parte de cel mai bune servicii în termen proxim, așa cum e firesc.
MOLDPRES: În ultimele luni, mai multe misiuni diplomatice au fost deschise în țările străine, fapt care facilitează accesul cetățenilor la servicii, favorizează relațiile economice și cele diplomatice. În ce state vă propuneți să deschideți noi ambasade? Ce țări manifestă interes pentru Republica Moldova și intenționează să deschidă misiuni diplomatice la Chișinău?
Mihai Popșoi: Am deschis consulatele generale din Chicago și Sacramento. Este o mare reușită pentru diplomația noastră, ori acest deziderat a existat de zeci de ani și nu s-a reușit. Acum am obținut sprijinul administrației Trump pentru a deschide două consulate concomitent, ceea ce nu se întâmplă foarte des, nici pentru state mult mai mari decât Republica Moldova. Această decizie este o dovadă a parteneriatului solid pe care îl avem cu SUA.
Vrem să continuăm să creștem numărul de oficii consulare, în primul rând, pentru a putea oferi servicii și pentru a construi poduri cu diaspora noastră. Ne dorim să deschidem și mai multe ambasade, în funcție de posibilitățile financiare pe care le vom avea anul viitor și în anii care vor urma. Din punct de vedere economic, ne-am dori o prezență în Egipt, o țară cu potențial mare pentru exporturile noastre.
Coreea de Sud ar fi o oportunitate mare pentru a obține sprijin pentru dezvoltare, sprijin tehnologic, pentru a obține investiții și promova exporturile. Ar fi oportun să ne creștem prezența inclusiv în Uniunea Europeană, unde există mai multe țări în care nu avem prezență diplomatică, avem acreditări prin cumul. La această etapă, având în vedere constrângerile bugetare pe care le avem, am decis să transferăm câte o unitate de la ambasada noastră de la Haga, care acoperă și Danemarca, în Copenhaga, chiar dacă va face parte formal din ambasadă noastră de la Haga, dar fizic se va afla în Copenhaga și va munci pentru a facilita relația noastră cu Danemarca.
Același lucru îl facem cu o unitate din cadrul ambasadei de la Stockholm, care urmează să fie prezentă fizic în Oslo, pentru a facilita relația noastră cu Norvegia, care este extrem de importantă pentru noi. Aceasta este prima etapă pentru ca în viitor, în speranța unor posibilități financiare mai mari, să deschidem un oficiu al ambasadei în Danemarca și în Norvegia. Ne-am dorit să fim prezenți în Finlanda și în alte state unde nu avem prezență diplomatică, în Balcani, dar dorințele noastre și posibilitățile financiare nu neapărat coincid, de aceea trebuie să prioritizăm, să eficientizăm resursele noastre și cu siguranță, în următorii ani, vom crește nivelul de reprezentare în regiune.
Trebuie să fim mai ambițioși, în anii ce urmează, îmi propun să avem pozițiile incluse în legea cu privire la serviciul diplomatic - ambasadori nerezidenți. Acest lucru înseamnă să avem ambasadori aici în centrală, dar care vor acoperi regiuni cum ar fi Africa de Nord sau Africa, America Latina, sau pentru o țară anumită - Brazilia sau Argentina, Australia sau Asia de Sud Est, în Indonezia, Filipine - unde nu avem prezență. Acești ambasadori nerezidenți, aflându-se la Chișinău, pot călători odată sa de două ori în an în aceste state, pot crea contacte și punți de care noi ducem lipsă, dar oportunitățile sunt mari și de asta ziceam că trebuie să fim mai ambițioși și să valorificăm interesele naționale ale Republicii Moldova atât în domeniul economic cât și politic. La fel, este foarte important să stabilim contacte cu cetățenii noștri de acolo.
În același timp, mă bucur că statele partenere deschid ambasade la Chișinău. În acest an, a fost inaugurat oficiul ambasadei Norvegiei, Israelului, Spaniei și Greciei. Ne aflăm în proces și urmează să fie deschisă ambasada Irlandei, ulterior ambasada Indiei și ambasada Estoniei.
Ne-am dorit foarte mult ca acest proces să continue, muncim pentru asta, iar rezultatele sunt vizibile. Numărul de ambasade deschise la Chișinău este într-o continuă creștere și acest lucru denotă un interes sporit din partea acestor state față de Republica Moldova. Este o mare onoare pentru noi, dar și o responsabilitate enormă, de aceea vom munci pentru a continua acest trend pozitiv și ne vom asigura că Republica Moldova are cât mai mulți prieteni în lume și că aceste prietenii se consolidează în interesul cetățenilor Republicii Moldova.
Domnule vicepremier Mihai Popșoi, vă mulțumim pentru interviu.
Reporter: Ala Ciobanu.
INTERVIU MOLDPRES // Sergiu Prodan:„Relația culturală dintre Republica Moldova și România este solidă și are o perspectivă promițătoare”
INTERVIU MOLDPRES // Valentin Chirița, prodecan, Academia „Ștefan cel Mare”: „Studenţii înmatriculați la buget obțin un loc de muncă garantat”
Interviu MOLDPRES // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: Crizele din sectorul energetic, provocate de Rusia, au fost transformate în oportunități de dezvoltare
INTERVIU // Victoria Cujba, șefa Inspectoratului Control Financiar de Stat: „Fără control financiar eficient, nu poate exista încredere în administrația publică”
Primarul de Maşcăuţi, Criuleni, Valeriu Carţîn: „Podul de Flori, atât cel de acum 35 de ani în urmă, cât şi acesta din 2025 este o istorie mai mult decât despre niște cetăţeni şi ţări"
AgroFin Moldova 2025 // Carolina Chiper, directorul Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală: „Informăm fermierii cum să investească eficient”
Rodica Iordanov: „Investițiile în ecologie se recuperează și aduc beneficii vizibile, însă acest mesaj trebuie transmis eficient”
Interviu MOLDPRES // Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin: Cu sprijinul Guvernului și partenerilor strategici, încercăm să avem dotări la standarde internaționale pentru angajații MAI
Interviu MOLDPRES // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: Vom continua să depunem eforturi pentru a asigura securitatea spațiului aerian al Republicii Moldova
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Dumitru Alaiba: „Anul 2024 a fost unul cu progrese, în ciuda tuturor provocărilor pe care le-am avut. Economia noastră începe să își recapete ritmul”
INTERVIU MOLDPRES/ Ministra Sănătății, Ala Nemerenco: „Majorarea salariilor lucrătorilor sistemului medical este o prioritate a Ministerului Sănătății ”
INTERVIU // Alexandr Roitman, ambasadorul Republicii Moldova în Statul Israel, despre provocările pe care le înfruntă moldovenii, exporturi și legăturile interumane: „Avem o comunicare deschisă”
INTERVIU MOLDPRES/ Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu: „Schimbările care au început în ultimii ani trebuie să continue și am toată speranța că acestea vor derula într-un ritm mai accelerat”
INTERVIU // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Integrarea europeană nu e un sprint, e un maraton”
Carburanții se ieftinesc în weekend. Cât va costa benzina și motorina
MAIA: Temperaturile scăzute din ultimele zile sunt favorabile culturilor cerealiere de toamnă
Investiții în Republica Moldova: 45 de proiecte au fost recepționate în cadrul primului apel lansat de Comisia Europeană
TOP 5 realizări ale MAE în 2025: integrare europeană, sprijin internațional și diplomație extinsă
Sfârșit de săptămână cu ninsori și temperaturi sub zero grade
Premieră medicală la Institutul Oncologic: o operație unică a redat mobilitatea unei paciente cu cancer
FOTO // Poliția Națională a fost dotată cu un scanner 3D de ultimă generație
Avocatul Poporului a contestat termenul-limită pentru doctoranzi la Curtea Constituțională
Cete de colindători au adus sărbătoarea la Președinție
Locuitorii capitalei sunt invitați la târguri și iarmaroace cu produse locale
Escrocherie de peste un milion de lei la Bălți: Trei suspecți au fost reținuți
Condiții mai bune pentru medicii din cadrul Oficiului Medicilor de Familie Cimișeni
Alertă temporară la frontieră: Obiectul zburător detectat de radare s-a dovedit a fi un balon cu aer cald
MEC inițiază un program de dezvoltare a limbii găguze în școlile și grădinițele din autonomie
BTA: Nava de cercetare navală bulgară ajunge la baza antarctică bulgară de pe Insula Livingston
Expoziție aniversară dedicată lui Vlad Ioviță, la Muzeul Național al Literaturii Române








MOLDPRES: În ultimele luni, mai multe misiuni diplomatice au fost deschise în țările străine, fapt care facilitează accesul cetățenilor la servicii, favorizează relațiile economice și cele diplomatice. În ce state vă propuneți să deschideți noi ambasade? Ce țări manifestă interes pentru Republica Moldova și intenționează să deschidă misiuni diplomatice la Chișinău?