
Carabinierii moldoveni pleacă într-o misiune de menținere a păcii în Kosovo
Un nou grup de carabinieri moldoveni a fost detașat în Kosovo, unde va participa la misiunea KFOR, alături de trupe din peste 27 de țări. Aceasta este a treia rotație a contingentului moldovean în cadrul acestei misiuni internaționale de menținere a păcii, notează MOLDPRES.
Evenimentul de detașare a avut loc astăzi la Inspectoratul General de Carabinieri, unde au fost prezenți oficiali din Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanți ai ambasadelor și parteneri internaționali.
Ministru Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, le-a transmis carabinierilor un mesaj de încurajare înainte de plecare.
„Vă felicit din toată inima pentru această onoare de a continua misiunea de reprezentare a Republicii Moldova în afara granițelor țării. Acolo, curajul, demnitatea și pregătirea voastră sunt puse în slujba păcii. Prin misiunea voastră, dați voce întregii Republici Moldova, purtând cu onoare însemnele trupelor de carabinieri”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.
Ministra a subliniat aprecierea pentru echipele anterioare în cadrul misiunii KFOR și a menționat implicarea unei femei carabinier în această rotație, evidențiind importanța egalității și profesionalismului.
„Este o onoare să ne aflăm într-o astfel de misiune. Suntem bine pregătiți și hotărâți să contribuim la menținerea păcii în Kosovo, alături de partenerii noștri internaționali”, a specificat maiorul Marina Dediu, care conduce acest contingent.
Prin astfel de misiuni, Moldova își reafirmă angajamentul față de pace și securitate globală, în timp ce carabinierii moldoveni continuă să se perfecționeze profesional.
Cu ajutorul Guvernului, localitatea Lozova, Strășeni, beneficiază de un sistem modern de gestionare a deșeurilor
Termenul de prezentare a rapoartelor pentru producătorii înregistrați în lista REP a fost extins până la 31 mai
FOTO // Ziua Europei la Cimişlia: eveniment dedicat tinerilor cu genericul „Construim viitorul european al Regiunii Sud”
Un fost primar din Leova și fratele acestuia, condamnați pentru escrocherie și fals în acte
Vizita comisarei UE, Marta Kos, la Chișinău. Accesul persoanelor în anumite locuri publice va fi restricționat
Prins cu mita. Un bărbat din Chișinău ar fi pretins 1200 de euro pentru perfectarea unui permis de conducere
Asociațiile de băștinași, o verigă importantă în dezvoltarea comunităților locale și sporirea coeziunii sociale
Cetățenii pot participa pe 9 mai la discuții cu miniștri și diverse activități organizate în PMAN cu ocazia Zilei Europei
Republica Moldova a primit un nou pachet de asistență din partea SUA pentru modernizarea BPDS „Fulger”
9 mai la Chişinău // Președinta Maia Sandu: „Moldova îşi comemorează eroii şi celebrează victoria păcii”
LIVE // Prim-ministrul Dorin Recean și comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, semnează Acordul pentru Planul de creștere al Republicii Moldova
VIDEO // Șeful delegației UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, mesaj de Ziua Europei: „Celebrăm unitatea, pacea și prosperitatea — valori fundamentale care ne unesc”
GALERIE FOTO // Ziua Europei, în obiectivul MOLDPRES. Sărbătorim libertatea și solidaritatea
LIVE // Miting la Complexul memorial „Eternitate”. Maia Sandu: „Republica Moldova își comemorează eroii și celebrează victoria păcii”
Ploile şi vremea posomorâtă se menţin în ziua de 9 mai
Ziua Victoriei și Ziua Europei, sărbătorite în Republica Moldova printr-o serie de evenimente
Zelenski a discutat la telefon cu Trump
Primul discurs al Papei Leon al XIV-lea: Un apel la pace și o Biserică deschisă tuturor
R. Moldova va putea avea ambasadori în străinătate cu sediul la Chișinău
Premierul Dorin Recean oferă detalii despre acordul pe care îl va semna la Chișinău cu Marta Kos, comisar UE
R. Moldova va emite pașapoarte și documente de călătorie adaptate la standardele europene de securitate
Lideri din întreaga lume l-au felicitat pe noul Suveran Pontif
Premierul Dorin Recean: „Pe 9 Mai vom sărbători victoria păcii”
Cardinalul american Robert Prevost, ales papă
Republica Moldova și România vor coopera pentru realizarea unei arhive vizuale comune