Cetățenii reveniți din diasporă vor beneficia în continuare de facilități fiscale și vamale la importul unor bunuri de uz personal
Cetățenii Republicii Moldova care revin din diasporă vor fi scutiți în continuare de plata drepturilor de import pentru anumite bunuri de uz personal. Guvernul a avizat astăzi pozitiv proiectul de lege care prevede prelungirea mecanismului de acordare a facilităților fiscale și vamale pentru persoanele care aleg să revină cu traiul în țară, informează MOLDPRES.
Proiectul a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către un grup de deputați în Parlament. Scopul acestuia constă în acordarea scutirii de la plata drepturilor de import la introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a obiectelor de uz personal, inclusiv a unui mijloc de transport, cu respectarea cumulativă a unor condiții.
„Mecanismul a existat până recent, iar colegii deputați au venit cu inițiativa de a-l prelungi până la sfârșitul anului 2026, cu anumiți parametri modificați, privind ce înseamnă bunuri pe care pot să le aducă cetățeanul din diaspora acasă, dar și cu anumite măsuri de control și monitorizare, astfel încât să ne asigurăm că mecanismul țintește pe cei care trebuie să beneficieze și nu poate fi valorificat de alții care nu ar fi vizați de către acesta”, a explicat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, la ședința Executivului.
Premierul Alexandru Munteanu a subliniat că aceasta este unul dintre stimulentele propuse de autorități pentru a susține cetățenii țării noastre care doresc să se întoarcă cu traiul în țară.
„În discuțiile noastre cu diaspora a fost analizată această problemă. Noi încercăm să stabilim un cadru de reintegrare a diasporei în țară și acesta este unul dintre stimulentele”, a declarat premierul Alexandru Munteanu.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a propus, în anul 2021, un proiect de lege care prevede scutirea de plata mai multor taxe pentru bunurile de uz personal, introduse în țară de către cetățenii moldoveni din diasporă, care au hotărât să se stabilească cu traiul acasă.
Ploile torențiale fac ravagii: salvatorii intervin în zeci de locații din țară
Ploile și umiditatea excesivă pun în pericol culturile agricole. Recomandările autorităților
GALERIE FOTO // Documente și mărturii despre deportări și foamete, prezentate la Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”
Escrocii continuă să facă victime. În ultimele 24 de ore, poliția a înregistrat 22 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 3 milioane de lei
Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, inaugurată în PMAN. Igor Grosu: „Memoria acestor tragedii este o ancoră care trebuie să ne amintească la ce pot duce regimurile autoritare”
Bărbat recidivist, trimis la închisoare după ce a lovit o polițistă
Trafic intens la Sculeni pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Autoritățile recomandă rute alternative
Republica Moldova aderă la Academia de Drept European de la Trier
Restricții de trafic în Sîngerei. Drumul dintre Pepeni și Bălășești este blocat, iar șoferii sunt îndemnați să evite zona
Meteorologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică: ploi cu descărcări electrice, grindină și vijelii
Parlamentul își consolidează securitatea digitală. Funcționarii au fost instruiți în protecția informațiilor
Bacalaureat 2026 // Candidații susțin proba la disciplina de profil
DOC // Concurs deschis oficial pentru funcția de director general al TRM. Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial
VIDEO // „Poduri între sate trebuie, nu hotare”. Guvernul a lansat campania de promovare a reformei APL
REPORTAJ MOLDPRES // De la fermă la masă: cum poate moderniza Moldova sectorul agrar, inspirându-se din tehnologiile gigantului chinez Famsun
Turcia deschide noaptea porțile patrimoniului: 20 de muzee și situri istorice pot fi vizitate după apus
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi de scurtă durată cu descărcări electrice
UE deschide primul cluster de negocieri cu R. Moldova și Ucraina. António Costa: „Decizia reprezintă o recunoaștere a determinării în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări enorme”
Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să se informeze despre reforma APL: „Vezi cum poate beneficia localitatea ta”
BTA: Forțele Armate bulgare organizează exerciții menite să îmbunătățească interoperabilitatea
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în UE”
Țările UE au agreat deschiderea primului cluster de negocieri. Ursula von der Leyen: „Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE”
Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa
Statele UE au aprobat deschiderea primului cluster de negocieri. Cristina Gherasimov: „Această decizie confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de țara noastră”
FOTO // Modernizarea barajului Costești–Stânca avansează. Proiectul urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului
Noi oportunități de formare europeană pentru profesioniști. Ministrul Justiției a semnat acordul de aderare a R. Moldova la ERA
FOTO // Ministerul Energiei și PNUD consolidează parteneriatul strategic pentru modernizarea și transformarea sectorului energetic
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în vizită de lucru în raionul Florești
Fenomenul fraudelor telefonice și online, în continuă creștere. IGP gestionează 754 de dosare de escrocherie
FOTO // Salvatorii au efectuat peste 30 de misiuni în urma ploilor înregistrate pe teritoriul țării