ro
Societate
17 Mai, 2025 / 01:03
/ Acum 9 ore

Copiii unei grădinițe din Râșcani, evacuați după ce a fost observat fum la un panou de distribuție electrică

Copiii unei grădinițe din orașul Râșcani au fost evacuați, după ce a fost observat fum la un panou de distribuție electrică de la ieșirea de rezervă a clădirii. La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri, transmite MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), cazul a avut loc în această dimineață la o grădiniță de copii de pe strada Sfântul Gheorghe nr. 9 din orașul Râșcani.

Astfel, până la intervenția echipelor specializate a pompierilor, angajații instituției au utilizat stingătoare pentru prevenirea răspândirii arderii.

La fața locului, salvatorii și pompierii au evacuat din clădire 60 de copii și șase cadre didactice. Pompierii au stabilit că în urma unui scurt circuit a fost afectată izolația cablurilor electrice pe o suprafață de 2 metri pătrați, fără ca arderea să obțină răspândire.

Echipajele IGSU au securizat zona și s-au asigurat că nu există nici un pericol. În urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.

Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.