Două persoane au fost reținute după peste 20 de percheziții într-un dosar de trafic de influență privind redobândirea cetățeniei române
Peste 20 de percheziții au fost efectuate luni de ofițerii Centrului Național Anticorupție /CNA/ și procurorii Procuraturii Anticorupție într-un dosar de trafic de influență legat de procedura de redobândire a cetățeniei române. În urma acțiunilor, două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, transmite MOLDPRES.
Potrivit CNA, perchezițiile au vizat mai multe persoane bănuite că ar fi implicate în comiterea infracțiunii de trafic de influență în mai multe episoade.
Conform probelor administrate în cauză, o persoană care activa sub paravanul unei societăți cu răspundere limitată, specializată în pregătirea documentelor pentru cetățenii Republicii Moldova ce solicită redobândirea cetățeniei române, precum și în servicii de traducere și apostilare, ar fi susținut că are influență asupra unor angajați ai Oficiului stării civile din municipiul Cahul și ai Consulatului General al României din Cahul.
Anchetatorii susțin că aceasta, împreună cu alte persoane, ar fi pretins și primit bani de la persoane care nu ar fi fost eligibile pentru obținerea cetățeniei române. Suspecții ar fi afirmat că pot facilita, prin intermediul unor funcționari publici, acumularea documentelor de stare civilă în regim accelerat și prioritar.
Totodată, persoana vizată ar fi facilitat înregistrarea fictivă a vizei de reședință temporară în municipiul Cahul și în alte raioane aflate în jurisdicția Consulatului General al României din Cahul, astfel încât solicitanții să îndeplinească criteriile teritoriale necesare pentru depunerea dosarelor de redobândire a cetățeniei române.
Conform CNA, aceeași persoană ar fi pretins și primit bani și în alte cazuri, susținând că ar avea influență asupra unor persoane publice din cadrul Direcției examinare a conducătorilor auto Cahul a Agenției Servicii Publice, pentru a facilita promovarea probelor teoretice și practice ale examenului auto și eliberarea permisului de conducere.
În urma descinderilor, administratoarea SRL-ului și un angajat al Consulatului General al României din Cahul au fost reținuți pentru 72 de ore.
Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea tuturor persoanelor implicate în presupusul lanț infracțional.
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, marcată în Republica Moldova. Ministrul Sănătății, Emil Ceban: „Sunteți eroii nevăzuți ai sistemului nostru de sănătate”
CNAM digitalizează comunicarea cu cetățenii și a lansat asistentul virtual „Ana”
Serviciul 112, solicitat intens: peste 6.700 de apeluri zilnic într-o singură săptămână
VIDEO // MEC vine cu o reacție după nemulțumirea de la examenul de Bac la matematică. „Gradul de rezolvare este comparabil și chiar mai înalt decât în anii precedenți”
VIDEO // Afacere ilegală cu sol fertil: patru bărbați au fost reținuți după ce ar fi provocat mediului prejudicii de peste 1,18 milioane de lei
VIDEO // Amalgamare voluntară la Fălești: primăriile localităților Glinjeni, Pietrosu, Bocani, Ișcălău și Catranîc se unesc
Peste 4.000 de conducători auto, sancționați pentru abateri comise în traficul rutier
Locuitorii din raionul Hâncești vor beneficia de consultații medicale gratuite
Reforma justiției în cifre: în ultimii trei ani, 70 de magistrați au demisionat sau s-au retras din concursuri pe parcursul procesului de evaluare
Zilierii vor fi înregistrați online. Natalia Plugaru: „Platforma va simplifica evidența muncii sezoniere și va oferi mai multă protecție socială”
O femeie din Ucraina a fost amendată cu 95.000 lei după ce a încercat să scoată din Moldova peste 20 mii de euro nedeclarați
Peste 250 de specialiști europeni participă la exercițiul „MD–EU MODEX 2026” organizat în Republica Moldova
Ultima probă din sesiunea de examene pentru absolvenții de gimnaziu: peste 7 mii de elevi scriu testul la Limba și literatura română, alolingvi
Agenda evenimentelor, luni, 15 iunie
Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână
Bacalaureat 2026 // Candidații susțin proba la disciplina la alegere
Euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade
Ciprul salută deschiderea negocierilor cu Moldova: „Este un moment care aparține poporului moldovean”
Republica Moldova deschide negocierile pe Clusterul „Valori fundamentale”. Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „Aderarea la Uniunea Europeană rămâne prioritatea noastră absolută”
„Aderarea la UE devine realitate”. Declarația prim-ministrului Alexandru Munteanu după reuniunea de la Luxemburg
Președinta Maia Sandu a salutat deschiderea negocierilor de aderare la UE pe grupul de capitole „Valori fundamentale”
VIDEO // Marta Kos, la deschiderea negocierilor de aderare: „Este momentul ca întreaga societate să se unească pentru reformele europene”
VIDEO // Deschiderea negocierilor de aderare pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”: „Republica Moldova își respectă angajamentele”
Șefa Delegației UE la Chișinău, Iwona Piórko: „Deschiderea negocierilor pentru clusterul „Valori fundamentale” este o recunoaștere a progreselor Republicii Moldova”
Agenda evenimentelor, marți, 16 iunie
METEO // Ploi de scurtă durată și descărcări electrice, prognozate pentru 16 iunie
SATUL EUROPEAN // Infrastructură modernizată la Frumoasa, Călărași
PAS și-a desemnat candidatul pentru Primăria Chișinău la alegerile locale din 2027
FOTO // Academia de Științe a Moldovei marchează 65 de ani de la fondare
Spectacolul „Între noi e totul bine”, prezentat la Festivalul Internațional BABEL de la Târgoviște