ro

 

Societate
13 Iunie, 2026 / 15:14
/ 24 Aprilie, 2026

Foști lideri teritoriali ai Partidului „Șor”, condamnați pentru finanțare ilegală din partea unui grup criminal organizat

Doi foști președinți ai oficiilor teritoriale Ungheni și Rezina ale fostului Partid Politic „Șor” au fost condamnați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii, informează MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, instanța a decis aplicarea unei pedepse de 4 ani de închisoare cu suspendare pentru președinta oficiului teritorial Ungheni, cu un termen de probă de 3 ani. Totodată, a fost dispusă confiscarea specială, în folosul statului, a sumei de 3.213.901,98 lei.

În cazul președintelui oficiului teritorial Rezina, instanța a stabilit o pedeapsă de 4 ani de închisoare, dintre care 2 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, iar ceilalți 2 ani – cu suspendare, pe o perioadă de probațiune de 2 ani. Acesta a fost plasat în arest preventiv și dat în căutare, după ce anterior se afla sub obligația de a nu părăsi țara. Din contul acestuia urmează să fie confiscată suma de 1.932.830,04 lei.

Ambii inculpați au fost privați de dreptul de a ocupa funcții și de a desfășura activități de administrare financiară în cadrul partidelor politice pentru o perioadă de 5 ani, iar sechestrul aplicat pe bunurile acestora a fost menținut.

Conform anchetei desfășurate de procurori, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, cei doi ar fi acceptat în mod conștient finanțarea partidului din surse ilegale, cunoscând că aceasta provenea de la un grup criminal organizat condus de Ilan Șor.

Sumele ar fi depășit 5,1 milioane de lei și ar fi fost utilizate pentru activități politice, inclusiv organizarea protestelor și remunerarea participanților, în scopul influențării proceselor politice din Republica Moldova.

Partidul Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional prin hotărârea Curții Constituționale din 19 iunie 2023 și radiat ulterior din Registrul de stat al persoanelor juridice.

Procurorii urmează să decidă, în termen de 15 zile, dacă vor contesta sentința.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Ploile torențiale fac ravagii: salvatorii intervin în zeci de locații din țară

/ Acum 1 zi

Ploile și umiditatea excesivă pun în pericol culturile agricole. Recomandările autorităților

/ Acum 1 zi

GALERIE FOTO // Documente și mărturii despre deportări și foamete, prezentate la Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”

/ Acum 1 zi

Escrocii continuă să facă victime. În ultimele 24 de ore, poliția a înregistrat 22 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 3 milioane de lei

/ Acum 1 zi

Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, inaugurată în PMAN. Igor Grosu: „Memoria acestor tragedii este o ancoră care trebuie să ne amintească la ce pot duce regimurile autoritare”

/ Acum 1 zi

Bărbat recidivist, trimis la închisoare după ce a lovit o polițistă

/ Acum 1 zi

Trafic intens la Sculeni pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Autoritățile recomandă rute alternative

/ Acum 1 zi

Republica Moldova aderă la Academia de Drept European de la Trier

/ Acum 1 zi

Restricții de trafic în Sîngerei. Drumul dintre Pepeni și Bălășești este blocat, iar șoferii sunt îndemnați să evite zona

/ Acum 1 zi

Meteorologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică: ploi cu descărcări electrice, grindină și vijelii

/ Acum 1 zi

Parlamentul își consolidează securitatea digitală. Funcționarii au fost instruiți în protecția informațiilor

/ Acum 1 zi

Bacalaureat 2026 // Candidații susțin proba la disciplina de profil

/ Acum 1 zi

DOC // Concurs deschis oficial pentru funcția de director general al TRM. Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

VIDEO // „Poduri între sate trebuie, nu hotare”. Guvernul a lansat campania de promovare a reformei APL