Gheorghe Hajder: „Vom planta fiecare teren alocat pentru împădurire”. Pregătiri pentru marea acțiune de plantare din 14 martie
Pregătirile pentru campania națională de împădurire programată pentru 14 martie sunt în desfășurare în mai multe localități din Republica Moldova, unde terenurile destinate plantării au fost deja pregătite. Autoritățile încurajează cetățenii și voluntarii să participe la acțiunile de plantare organizate în întreaga țară pentru extinderea suprafețelor împădurite, transmite MOLDPRES.
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a efectuat astăzi o vizită în teren pentru a verifica modul în care decurg lucrările de pregătire a terenurilor. Verificările au fost realizate împreună cu conducerea Agenției „Moldsilva”, instituția responsabilă de gestionarea fondului forestier al țării.
Potrivit Ministerului Mediului, scopul vizitei a fost evaluarea stadiului lucrărilor de prelucrare a terenurilor pe care vor fi plantate puieți în cadrul campaniei naționale de împădurire din această primăvară. În urma verificărilor, ministrul s-a asigurat că echipele de pădurari au finalizat pregătirea suprafețelor planificate pentru plantare, astfel încât acțiunile programate să se desfășoare în condiții bune.
În cadrul vizitei, oficialul a discutat cu specialiștii silvici despre etapele de pregătire a solului, logistica necesară pentru acțiunile de plantare și mobilizarea voluntarilor care urmează să participe la lucrările de împădurire în mai multe localități din țară.
Ministrul Mediului a subliniat importanța implicării comunităților locale în extinderea suprafețelor împădurite și a încurajat cetățenii să participe activ la plantările programate în localitățile lor.
„Fiecare hectar de pământ oferit de primării pentru împădurire contează enorm pentru viitorul verde al țării noastre. Vom planta fiecare teren alocat. Acum toți cetățenii se pot implica în acțiuni de plantare în raionul sau satul de baștină. Așa vom ajunge cu plantările în toate localitățile”, a declarat ministrul.
Acțiuni de plantare vor avea loc pe 14 martie în întreaga țară, fiind parte a eforturilor autorităților de a extinde suprafața fondului forestier și de a contribui la protecția mediului și combaterea efectelor schimbărilor climatice.
Cetățenii care doresc să participe la campania de împădurire pot afla detalii despre locațiile în care vor avea loc lucrările și despre persoanele de contact accesând pagina oficială a Agenției „Moldsilva”, la secțiunea „Participă la plantare – Primăvara 2026”. Pentru o organizare mai eficientă a activităților, autoritățile recomandă ca participanții să ia legătura în prealabil cu responsabilii din teritoriu.
Autoritățile menționează că implicarea voluntarilor în astfel de acțiuni contribuie nu doar la creșterea suprafețelor împădurite, ci și la consolidarea spiritului civic și la responsabilizarea comunităților în protejarea mediului și a resurselor naturale.
Directorul CNMC, după ploile puternice de marți: „Riscuri majore nu sunt”
Zeci de muniții din al Doilea Război Mondial, distruse de geniștii Armatei Naționale în luna mai
Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica”, reținut de CNA într-un dosar de corupere activă și pasivă
Mai mulți arbori doborâți și vehicule blocate în urma ploilor și vântului puternic. Salvatorii au intervenit pentru înlăturarea consecințelor
Cronica ARHIVELOR // Elena Alistar – vocea feminină din Sfatul Țării
Drumarii au intervenit pe mai multe trasee naționale după ploile abundente
Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena
Agenda evenimentelor, miercuri, 3 iunie
Vremea instabilă se menține: precipitații în întreaga țară, prognozate pentru miercuri
O femeie de 74 de ani din capitală, victima escrocilor: a transmis peste 130 de mii de euro unor persoane necunoscute
Un bărbat de 67 de ani din Ungheni, găsit fără suflare în gospodăria unui vecin: poliția investighează cazul
Victimele accidentului aviatic SMURD din 2016, comemorate la Haragâș. Premierul Alexandru Munteanu: „Sacrificiul lor rămâne un simbol al curajului și solidarității dintre oameni”
Dorin Damir a fost achitat de Curtea de Apel în dosarul de șantaj
FOTO // Comuna Lăpușna se modernizează prin cinci proiecte finanțate de Guvern. Drumuri reparate, primărie nouă și investiții în educație
Republica Moldova a lansat Registrul denumirilor geografice
O delegație a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova
Fraudele online și telefonice în vizorul deputaților. Parlamentul organizează pe 12 iunie audieri publice la acest subiect
Parlamentul European cere deschiderea negocierilor de aderare pe clustere cu Republica Moldova fără întârziere
Consiliul de afaceri moldo-kazah, lansat la Chișinău. Ludmila Catlabuga: „Avem nevoie de parteneriate solide și de oportunități comerciale valorificate”
Guvernatoarea BNM, la ZF Bankers Summit: „Piața bancară din Republica Moldova - un model de reziliență, într-un context regional marcat de incertitudini”
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Pe agendă sunt 12 proiecte și acorduri internaționale
Vettingul procurorilor continuă: 70 de dosare finalizate, iar 42 de procurori au promovat evaluarea
Numărul victimelor accidentelor rutiere, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani. Viteza excesivă provoacă cele mai multe tragedii
Marta Kos, Comisara Europeană pentru extindere, în vizită oficială la Chișinău
Alunecare de teren la Ialoveni în urma ploilor. Salvatorii au intervenit în toată țara
Moldova și Turcia vor să extindă proiectele comune în cultură și turism
Tariful de tranzit al gazelor naturale pe ruta către Ucraina va fi redus cu 90 la sută. Ministrul Dorin Junghietu: „Va face ruta mai fezabilă din punct de vedere economic”
ANSP monitorizează calitatea apei potabile din Bălți: peste 200 de probe au fost analizate
Comisara europeană, Marta Kos, așteptată la Chișinău pentru a avansa reformele de aderare la UE și atragerea investițiilor. Agenda vizitei