
Peste 7.000 de elevi participă la Testarea de Bază PISA 2025
În perioada 17 martie – 16 mai 2025, Ministerul Educației și Cercetării /MEC/, în colaborare cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, desfășoară Testarea de Bază PISA 2025 (Programme for International Student Assessment). La această ediție participă peste 7.000 de elevi din 275 de instituții de învățământ, comunică MOLDPRES.
Potrivit MEC, evaluarea se desfășoară în format digital, iar datele colectate sunt stocate pe o platformă specializată internațională. În perioada mai – iulie 2025, testele vor fi evaluate de către experți în domeniile Citire/Lectură, Matematică și Științe.
Testarea PISA este organizată o dată la trei ani, sub egida Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), și are scopul de a măsura competențele elevilor cu vârsta de 15-16 ani la trei domenii de bază: Citire/Lectură, Matematică și Științe, precum și la un domeniu inovativ - Învățarea într-o lume digitală.
Conform sursei citate, Republica Moldova participă pentru a cincea oară la această testare internațională. În acest an, peste 90 de state din întreaga lume participă la Testarea PISA.
Cetățenii pot participa pe 9 mai la discuții cu miniștri și diverse activități organizate în PMAN cu ocazia Zilei Europei
Republica Moldova a primit un nou pachet de asistență din partea SUA pentru modernizarea BPDS „Fulger”
Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi un ajutor de 30 de mii de lei
Peste șapte mii de persoane au fost plasate în câmpul muncii de la începutul anului 2025
Activitatea punctelor de trecere a frontierei moldo-române va fi sistată în această noapte, între orele 01:30 – 03:00
Vremea se menține posomorâtă joi, cu ploi slabe și maxime de până la 18 grade Celsius
Republica Moldova va implementa sistemul e-Dosar, care va permite gestionarea electronică a cauzelor penale și contravenționale
Cetățenii pot solicita online informații din Registrul dosarelor succesorale și testamentelor
Accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală va fi limitat în zilele de 8 și 9 mai
Cardinalul american Robert Prevost, ales papă
Republica Moldova și România vor coopera pentru realizarea unei arhive vizuale comune
Fum alb la Vatican. A fost ales noul papa
Ministerul Energiei propune majorarea până la 10 kW a plafonului individual de capacitate pentru prosumatori
Încă un condamnat pe viață, eliberat din detenție, a fost întors în penitenciar
Începe evaluarea procurorilor. 88 de procurori au fost notificați
Un judecător de la Curtea de Apel Centru a picat evaluarea externă
Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă” va fi proiectat la Chișinău, de Ziua Regalității
Lucian Blaga, evocat la Chișinău într-o expoziție aniversară organizată de Biblioteca Națională
Noi demersuri pentru susținerea educației de calitate. MEC și DRRM au semnat un Acord de parteneriat
Agenții economici care vor depune contestații în cadrul achizițiilor publice vor trebui să achite o taxă de stat
Un bărbat, care a înșelat peste 30 de persoane, a fost trimis pe banca acuzaților
Câteva instituții de stat vor fi reorganizate. Lilia Dabija: „Inițiativa va aduce mai multă eficiență”
Locuitorii din satele unde nu sunt bancomate vor putea să retragă numerar de pe cardul bancar direct în magazine
Structurile MAI, mobilizate pentru a asigura ordinea publică de 9 mai. Cetățenii sunt atenționați să evite simbolurile care incită la război
CEC a acreditat observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi