ro

 

Societate
13 Mai, 2026 / 16:04
/ Acum 45 minute

Restricții de circulație în centrul capitalei, în contextul desfășurării sesiunii Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că, în perioada 14–15 mai curent, vor fi aplicate temporar restricții de circulație și staționare pe mai multe străzi din centrul capitalei. Măsura este aplicată în contextul desfășurării celei de-a 135-a sesiuni a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, transmite MOLDPRES.

Astfel, în perioada 14–15 mai, măsura va fi impusă pe: str. Columna (între str. Alexandr Pușkin și Vlaicu Pârcălab); str. Mitropolit Varlaam (între str. Alexandr Pușkin și Mihai Eminescu); str. Vlaicu Pârcălab (între str. Columna și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt).

De asemenea, pe 15 mai, vor fi aplicate restricții de circulație pe: str. Maria Cebotari (între str. Mihail Kogălniceanu și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt); str. București (între str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Serghei Lazo); str. 31 August 1989 (între str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Sfatul Țării).

În acest context, IGP îndeamnă șoferii să utilizeze rute alternative și să respecte solicitările inspectorilor de patrulare.

Republica Moldova va găzdui cea de-a 135-a Sesiune Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, eveniment la care sunt așteptate peste 50 de delegații din statele membre, inclusiv peste 20 de miniștri ai afacerilor externe.

Reuniunea de la Chișinău marchează încheierea mandatului Republicii Moldova la președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Acesta este al doilea mandat exercitat de țara noastră de la aderare, primul fiind deținut în anul 2003.


 
Ultimele Știri