ro

 

Politică
14 Iunie, 2026 / 03:12
/ 13 Mai, 2026

Vicepremierul Mihai Popșoi, despre cauza ce vizează fosta ambasadoare în India: „Toate deciziile au fost luate în strictă conformitate cu legea”

Toate deciziile luate în cazul fostei ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban, sunt în conformitate cu legea. Precizările au fost făcute astăzi de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, după ședința Guvernului, comunică MOLDPRES.

Oficialul a invocat un dosar inițiat de Procuratura Generală privind înstrăinarea averii străine sau delapidarea de fonduri de pe conturile ambasadei.

„Există un dosar penal pornit în baza articolului 191 - înstrăinarea averii străine sau delapidarea de fonduri de pe conturile ambasadei în perioada când aceasta era șeful misiunii. Consider că atâta timp cât conduci o instituție, ești responsabil de ceea ce se întâmplă în cadrul acesteia”, a declarat Mihai Popșoi.

Ministrul a subliniat că instituțiile de drept vor analiza minuțios toate detaliile, iar o decizie în acest sens va fi pronunțată de instanța de judecată.

„E cert că există un dosar penal, iar toate deciziile au fost luate în strictă conformitate cu legea”, a specificat Mihai Popșoi.

Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban, a plasat săptămâna trecută pe rețelele de socializare un material video în care a declarat că ar fi fost rechemată din funcție și ulterior demisă din cadrul Ministerului Afacerilor Externe în mod nefondat. În consecință, aceasta a depus o cerere de chemare în judecată a instituției.

Ana Taban a fost numită în funcția de ambasador al Republicii Moldova în India la începutul lunii septembrie 2023. Guvernul a decis rechemarea acesteia pe 6 august 2025.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

MAE a emis o alertă de călătorie pentru Qatar și Kuweit: „Situația de securitate rămâne volatilă”

/ Acum 5 zile

FOTO // Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Marele Ducat de Luxemburg, ca membru fondator al UE, susține ferm parcursul european al Republicii Moldova”

/ Acum 5 zile

Maia Sandu l-a felicitat pe Nikol Paşinian pentru obținerea majorității parlamentare: „Moldova și Armenia împărtășesc un angajament comun pentru pace și stabilitate în Europa”

/ Acum 5 zile

FOTO // Un grup de deputați, în vizită la Washington. Oficialii au discutat cu reprezentanți ai Congresului SUA despre cooperarea politică și securitatea regională

/ Acum 5 zile

Referendum local. Alegătorii din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, pot solicita votarea la locul aflării

/ Acum 5 zile

MAE, în discuții cu autoritățile din Ucraina cu privire la drona explodată la Orhei: „Responsabilitatea pentru orice dronă ce ajunge pe teritoriul țării noastre este a Rusiei”

/ Acum 5 zile

MAE condamnă incidentul în care un aparat de zbor s-a prăbușit și a explodat la Orhei: „O amenințare la adresa securității și o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului”

/ Acum 5 zile

Deputați din Luxemburg efectuează o vizită în Republica Moldova pentru discuții privind integrarea europeană

/ Acum 6 zile

Ambasada Republicii Moldova în Israel avertizează asupra noilor măsuri de securitate după atacul cu rachete din Iran

/ Acum 6 zile

Conferința Investițională UE–Moldova // Mihai Isac: „Integrarea europeană trebuie să devină un proiect economic vizibil pentru cetățeni și credibil pentru investitori”

/ Acum 7 zile

Fostul ministru al Agriculturii, Vasile Bumacov, ales președinte al PSDE

/ Acum 7 zile

Vladimir Voronin se retrage de la conducerea PCRM după peste trei decenii. Diana Caraman, aleasă președinte al partidului

/ 05 Iunie, 2026

Siegfried Mureșan: „Rusia folosește agresiunea hibridă în România așa cum a făcut și în Republica Moldova”

/ 05 Iunie, 2026

Igor Grosu, după întrevederea cu comisara europeană pentru extindere Marta Kos: „Următorii ani vor fi decisivi pentru viitorul european al Moldovei”

 


 
/ Acum 18 ore

REPORTAJ MOLDPRES // De la fermă la masă: cum poate moderniza Moldova sectorul agrar, inspirându-se din tehnologiile gigantului chinez Famsun

/ Acum 19 ore

Turcia deschide noaptea porțile patrimoniului: 20 de muzee și situri istorice pot fi vizitate după apus

/ Acum 1 zi

Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi de scurtă durată cu descărcări electrice

/ Acum 1 zi

UE deschide primul cluster de negocieri cu R. Moldova și Ucraina. António Costa: „Decizia reprezintă o recunoaștere a determinării în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări enorme”

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să se informeze despre reforma APL: „Vezi cum poate beneficia localitatea ta”

/ Acum 1 zi

BTA: Forțele Armate bulgare organizează exerciții menite să îmbunătățească interoperabilitatea

/ Acum 1 zi

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în UE”

/ Acum 1 zi

Țările UE au agreat deschiderea primului cluster de negocieri. Ursula von der Leyen: „Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE”

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa

/ Acum 1 zi

Statele UE au aprobat deschiderea primului cluster de negocieri. Cristina Gherasimov: „Această decizie confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de țara noastră”

Vezi mai multe