Colegiul din Svetlâi, UTA Gagauz-Yeri, este modernizat în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”
Chişinău, 11 dec. /MOLDPRES/. Peste 1,63 milioane de euro au fost investiți în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” pentru modernizarea Colegiului Tehnic Agricol din Svetlâi (UTA Gagauz-Yeri), transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM).
La prima etapă de implementare a proiectului investițional au fost finalizate lucrările de asamblare și montare a mobilierului într-un cămin al instituției. „În cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”, căminul în care vor locui o sută de elevi și profesori ai colegiului, este dotat cu mobilă, mașini de spălat haine, frigidere, aragaze, hote, uscătoare pentru haine și toate uneltele și consumabilele necesare pentru întreținerea curățeniei. Elevii și profesorii colegiului vor putea beneficia de condiții de trai conforme standardelor europene și vor evita să facă naveta zilnică în localități situate la 20 – 25 de km. Costul total al bunurilor procurate este de circa 110 mii de euro”, indică MADRM.
De asemenea, cu suportul Proiectului ”Livada Moldovei”, la Colegiul din Svetlâi urmează a fi construită o stațiune de procesare a producției horticole și de mentenanță a utilajelor agricole, în incinta căreia vor fi create „Laboratorul de sortare și ambalare a produselor horticole” și „Laboratorul de reparație și mentenanță a utilajului agricol”. „Laboratoarele vor fi dotate cu utilaje, echipamente și accesorii pentru a asigura buna desfășurare a procesului educațional. Este prevăzută înființarea unui lot didactico-demonstrativ de livadă, cu suprafața de trei hectare, achiziționarea de mașini și utilaj horticol pentru prelucrarea și îngrijirea livezii, a unei stații meteo și construcția unui hangar pentru păstrarea tehnicii agricole. Proiectul investițional presupune și plantarea unei fâșii forestiere de protecție ce va combate eroziunea solului și va servi drept poligon didactic”, conform sursei citate.
Conceptul Laboratorului pentru lucrări practice este finalizat, urmând să fie organizate licitațiile de achiziție a bunurilor și serviciilor de construcție, astfel încât proiectul investițional să fie finalizat către sfârșitul anului 2022.
La Colegiul Tehnic Agricol din Svetlâi își fac studiile 500 de elevi, viitori specialiști în agronomie, mecanica agricolă, electrificarea agriculturii și alte domenii.
În cadrul proiectului ”Livada Moldovei” sunt în desfășurare proiecte investiționale la Colegiul Agroindustrial din Ungheni, Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul, Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău și Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Agrară de Stat.
Investițiile sunt realizate în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” inițiat de Guvernul Republicii Moldova și sprijinit de Banca Europeană de Investiții. În cadrul acestuia sunt investite în reabilitarea și dotarea instituțiilor educaționale și de cercetare cu profil horticol circa 12 milioane de euro.
foto: MADRM
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Estonia va construi aproximativ 150 de buncăre la granița cu Rusia, inclusiv pe terenuri private
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, anunță o reformă amplă a întreprinderilor de stat
Euro și dolarul se ieftinesc
Irina Rîngaci a cucerit argintul la Campionatul Mondial de lupte de la Astana
Peste 300 de edificii din capitală au fost conectate la încălzire
Atenție, călători! Trafic aglomerat la ieșirea din Republica Moldova prin Leușeni–Albița
Trafic intens de camioane la frontiera moldo-română. Circa 3.000 de camioane, procesate zilnic
METEO // Cer noros și ploi în centrul și sudul Republicii Moldova, prognozate pentru ziua de joi
Claudiu Năsui, despre riscurile scurgerii de date: „Nu oferiți niciodată date personale la telefon”
Claudiu Năsui: „Debirocratizarea este una dintre componentele majore ale mandatului meu”
Un nou proiect de 250 de milioane de euro la Stăuceni. Premierul Vasile Tofan: „Sunt investitori care cunosc Moldova, au investit aici și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”
Agenda evenimentelor joi, 29 octombrie
Cinci capitole de negociere, în consultare publică: Moldova pregătește integrarea în piața UE
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor inteligenței artificiale la o reuniune cu peste 30 de șefi de stat și de guvern și convoacă Consiliul Național de Securitate
Un proiect de 250 de milioane de euro, lansat la Stăuceni. Investiția ar reprezenta 1,3% din PIB-ul Republicii Moldova. Vasile Tofan: „Avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”
Țările de Jos își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană