Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey, o perlă turistică din Hânceşti de o valoare incontestabilă, reînviată cu ajutorul UE

Conacul lui Manuc Bei sau Manuc Bey (oficial – Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey) este amplasat în orașul Hâncești din partea central-vestică a Republicii Moldova, incluzând următoarele edificii: Palatul lui Manuc, Casa vechilului, Clădirea contesei, Castelul de vânătoare, Turnul de veghe ș.a.
Un monument de arhitectură
Cu toate că conacul îi poartă numele, acesta însă nu a fost ridicat de către diplomatul și negustorul de origine armeană Manuc Bei Mîrzaian, așa cum se vehiculează (el decedând la scurt timp după procurarea moșiei Hâncești, în 1817), ci de către urmașii săi – fiul Murat, care a demarat construcția vilei boierești, și nepotul diplomatului, Grigore, care a încheiat lucrările respective. Conacul, de asemenea, este un monument de arhitectură înscris în Registrul monumentelor de cultură al Republicii Moldova.
După terminarea războiului ruso-turc din 1806–1812, Manuc Bei părăsește Bucureștiul și își lasă numeroasele sale afaceri pe mâinile unor oameni de încredere. Se mută pentru o scurtă perioadă la Sibiu, apoi, în anul 1815, Manuc se mută cu familia sa la Chișinău, în Basarabia țaristă, unde cumpără cu 300.000 de „lei-aur”, moșia Hâncești.
Ajungând la o vârstă mai înaintată, distanța mare îl împiedică să tragă foloase de pe urma moșiei (nu conacului), astfel încât Manuc hotărăște să o vândă. Începe să facă demersuri pentru vânzare la sfârșitul anului 1816, dar moare în împrejurări incerte la 20 iunie 1817, posibil printr-un accident de călărie, înainte de a găsi un cumpărător.  Potrivit altei surse, ar fi fost omorât pentru trădare de către otomani. A fost înmormântat în pridvorul Bisericii Armenești din Chișinău.
Construcția conacului a început sub conducerea fiului său, Murat (Ivan) și a fost terminată abia de către nepotul său, Grigore. Cei doi au construit un castel în stil francez de o frumusețea uimitoare, cu o grădină de iarnă, turnuri de pază și un parc imens.
Istoria din perioada sovietică
După cel de-al Doilea Război Mondial, conacul a trecut în proprietate sovietică. Inițial, moșia a fost adaptată pentru găzduirea unei școli de mecanizare, apoi a unui colegiu de construcții. Zidurile conacului care înconjurau odată întreaga zonă, au fost distruse la sfârșitul anilor '50. Până la sfârșitul anilor '80, complexul arhitectural a fost menținut într-o stare satisfăcătoare. Fatală pentru vila seculară a fost cutremurul din 1986, după care majoritatea construcțiilor au fost declarate avariate. Pentru studenții de la colegiu a fost construită o nouă clădire, iar conacul în sine a început să se deterioreze rapid. Mai mult sau mai puțin păstrându-se Castelul de vânătoare, aici fiind deschis un Muzeu etnografic.
În 1993 conacul obține statutul de monument de arhitectură şi este restaurat de UE
Către anul 2012, înainte de demararea lucrărilor de restaurare, complexul se afla într-o stare de degradare avansată, excepție făcea numai clădirea Castelului de vânătoare. 
Lucrările de renovare (din fonduri europene) au demarat în 2014 și au durat aproape doi ani, însă rezultatul a fost unul satisfăcător.  Palatul a fost renovat în stil renascentist, păstrând luxul și eleganța în care a trăit familia renumitului boier. În palat au fost restaurate dormitoarele, sălile pentru petreceri, sufrageriile și birourile.
Palatul, cea mai importantă parte componentă a Complexului istorico-arhitectural Manuc Bey, a fost restaurat în totalitate, iar cheltuielile (2,5 milioane de euro), au fost suportate de Uniunea Europeană.
Mai multe obiecte de mobilier au fost aduse din Odessa, unde Manuc Bei mai avea un palat. O altă parte din mobilier a fost confecționată în Italia, după câteva modele originale. Pentru a reda din nou în detalii stilul autentic perioadei secolului XIX, au muncit peste 60 de specialişti, atât meșteri din Moldova, cât și din România.
Curiozități despre Conacul Manuc Bei
În timpul reconstrucției Casei vechilului, constructorii au găsit o bârnă din lemn care ținea acoperișul casei și pe care era încrustat anul 1859, care se presupune ar fi anul finalizării construcției. La reconstrucția Palatului Princiar au fost descoperite un număr mai mare de elemente de arhitectură și obiecte utilizate odinioară, acestea fiind acum expuse pentru vizitatori.
Tunelurile și galeriile subterane sunt renumite în Hâncești, acestea uneau numeroase clădiri și gospodării pentru a servi în calitate de căi de evacuare în caz de pericol. Majoritatea au fost demolate în timp, totuși pe teritoriul complexului s-a restabilit tunelul dintre două clădiri importante – Palatul Princiar și Casa Iamandi.
În incinta Casei Iamandi sunt expuse numeroase obiecte colectate de Muzeul de Istorie și Etnografie care reprezintă perioade antice descoperite în săpăturile efectuate pe teritoriul raionului Hâncești, dar și obiecte ce provin din ultimele secole care țin de cultura și de rânduiala casnică a locuitorilor acestui ținut.
Manuc Bey - pe numele său adevărat Emanuel Mârzaian - a fost "un armean deștept și peste fire de bogat" născut în 1769 la Rusciuc (astăzi Ruse), în egală măsură negustor, cămătar și - după unii istorici - agent secret. Intermediind diverse legături, informând și negociind când în numele rușilor, când în numele otomanilor, în perioada războiului ruso-turc Manuc a știut să profite și în nume propriu.
Pe terenul care aparținuse inițial Curții Domnești din București, Manuc Bey reușise să construiască în 1806-1808 un han modern care va găzdui apoi, timp de câteva luni, oficiali ruși și turci, în cele din urmă acesta fiind locul în care s-a semnat actul care a pus capăt războiului ruso-turc (1806-1812). Pe zidul din stânga porții, vizitatorii de astăzi ai Hanului lui Manuc pot vedea o placă montată „cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la încheierea Tratatului de pace ruso-turc semnat la 16/28 mai 1812 când partea dintre Prut și Nistru a Țării Moldovei, denumită apoi Basarabia, a fost cedată de Curtea Otomană Imperiului Țarist".
Folosindu-se de schițe, precum și de descrieri vechi găsite prin arhive, specialiștii s-au străduit să redea conacului o imagine - interioară și exterioară - cât mai fidelă. În legătură cu stilul, directorul Centrului de cultură "Manuc Bey", Tudor Plăcintă, declara: "Aici avem experimente de-ale lui Alexandru Bernardazzi, avem clasică, renaștere italiană, barocco și chiar, spun specialiștii, că sunt elemente orientale".
Tunelul care duce din subsolurile Palatului Manuc Bey spre Casa Iamandi are o lungime de 70 m și este realizat din cărămidă roșie. El a fost gândit ca refugiu în caz de pericol, iar în prezent - amenajat - este valorificat ca traseu turistic subteran. Pentru că, ce ar fi o vizită la Palatul Manuc Bey fără o incursiune în galeriile și ascunzișurile de care Manuc devenise obsedat? Beciul din Casa Iamandi în care se depozitau cândva mari cantități de vin se preconizează a fi amenajat ca sală de degustare pentru turiștii amatori de vinuri de Hâncești. 
Castelul de Vânătoare
În cadrul Complexului istorico-arhitectural Manuc Bey Castelul de Vânătoare este construcția care a rezistat cel mai bine cutremurelor și trecerii vremii. Înălțat în 1881, Castelul proiectat de Alexandru Bernardazzi, găzduiește din 1976 Muzeul Ținutului Natal. Nu doar exponate care amintesc de vânătoare pot fi văzute aici. Clădirea din cărămidă roșie, cu turnuleț circular și cu o frumoasă scară curbată, exterioară, este în egală măsură muzeu etnografic și de istorie. Un colț amenajat cu animale și păsări împăiate amintește de partidele de vânătoare de pe vremuri. Nenumărate fotografii (Manuc Bey și membri ai familiei sale, arhitectul Alexandru Bernardazzi - cel care a proiectat castelul, imagini mai vechi de 100 de ani ale palatului și celorlalte clădiri, biserica armenească etc.), unelte și obiecte tradiționale de uz casnic și gospodăresc (chiar și o albie în care se scăldau morții), costume populare, țesături și broderii manuale ocupă o bună parte a spațiului muzeal.
Important și totodată interesant este spațiul alocat istoriei locului. Acolo este harta Moldovei în vechile ei hotare, chipurile celor mai importanți domnitori ai Moldovei medievale, vechi monede și bancnote românești și rusești, diferite documente importante ale vremii - unele originale, altele doar copii. Tot aici poate fi văzut și citit Actul Unirii votat de Sfatul Țării la 27 martie 1918, act care consfințea Unirea Basarabiei cu "mama sa România". De asemenea -  ziarul care la 31 august 1989 anunța trecerea la grafia latină, precum și Declarația de independență a Republicii Moldova.
Amintiri din războaie (toc de pistol, gamelă, căști, obuze, lopățica infanteristului, scene de război pictate), veșminte de prizonierat, dar și costume pionierești alături de toba și de goarna pionierului, ba chiar și diploma decernată purtătorului făcliei olimpice la Olimpiada Moscova 1980 pe traseul din raionul Hâncești, toate se pot vedea la Muzeul Ținutului Natal amenajat în Castelul de Vânătoare al Complexului istorico-arhitectural Manuc Bey din Hâncești.
Consiliul raional Hâncești susţine că pune un accent deosebit pe promovarea regiunii în ansamblu, „conștientizând faptul că actualmente, în contextul vecinătății noastre imediate cu frontierele Uniunii Europene, izolarea locală este nu numai contraproductivă, dar și lipsită de orice perspectivă".
Cor. Lilia Grubîi