ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Moldova va negocia un Acord de comerț liber cu Elveția, Liechtenstein, Islanda și Norvegia

11:26 | 04.12.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 4 dec. /MOLDPRES/. Evoluția relațiilor comerciale dintre Republica Moldova și Statele Membre ale Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA), precum și lansarea negocierilor privind semnarea unui Acord de Liber Schimb a fost abordată ieri, în cadrul celei de a doua reuniuni a Comitetului mixt bilateral, transmite MOLDPRES.

În debutul ședinței, Iuliana Drăgălin, secretar de stat la Ministerul Economiei şi Infrastructurii (MEI), a venit cu un mesaj de felicitare în adresa Asociației Europene de Liber Schimb, din care face parte Elveția, Liechtenstein, Islanda și Norvegia, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la fondare, în care i-a urat succes și realizări frumoase. De asemenea, oficialul  s-a referit la situația social-economică din țară, impactul pandemiei asupra mediului de afaceri, precum și la măsurile cu care a intervenit Guvernul în susținerea sectoarelor afectate de criză.

„Această întâlnire virtuală arată interesul ambelor părți pentru a găsi oportunități de consolidare a relațiilor economice și comerciale în pofida crizei pandemice existente. Anul acesta a adus multe provocări, însă prin consolidarea eforturilor și diversificarea oportunităților de cooperare vom putea depăși criza economică. Pentru a atenua impactul pandemiei asupra întreprinderilor, Guvernul a aprobat un set de măsuri economice și programe de suport”, a menționat secretarul de stat.

Oficialul a afirmat că pentru a relansa economia națională și a îmbunătăți situația macroeconomică, Guvernul a început să dezvolte un program de măsuri economice post-COVID-19 pentru anii 2020-2021. Mai mult, pentru a stimula activitatea antreprenorială la nivel regional, creșterea competitivității, productivității și ocupării forței de muncă a fost aprobat Programul-pilot pentru crearea Platformelor Industriale Multifuncționale în 18 localități.

De asemenea, Drăgălin a declarat că Republica Moldova salută propunerea EFTA privind termenul de 12 luni pentru desfășurarea procesului de negocieri.

Valoarea schimburilor comerciale între Republica Moldova și țările EFTA a constituit, în ianuarie-septembrie 2020, 75,58 milioane de dolari, atestând o scădere de 20,88% față de aceeași perioadă a anului 2019. Principalele produse exportate din țara noastră către statele EFTA sunt: grâu, porumb, semințe de floarea soarelui, alcool etilic, nuci, produse din zahăr, produse de panificație, bere de malț, vin etc., iar cele mai importate produse de Republica Moldova din statele EFTA reprezintă produse farmaceutice, cafea, produse din zahăr, ciocolată, extracte de malț, țigări din frunze, preparate alimentare din făină, îngrășăminte minerale, insecticide, erbicide ș.a.

img20009622

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!