ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat Planul manifestărilor consacrat Zilei Memoriei, marcată pe 2 martie 2021

18:13 | 12.02.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 feb. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi dispoziția cu privire la organizarea și desfășurarea manifestărilor de Ziua Memoriei, marcată anual în data de 2 martie. Ziua este consacrată comemorării celor căzuți în conflictul armat din anul 1992 pentru apărarea integrității şi independenței Republicii Moldova şi victimelor acestui conflict, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, documentul aprobat include Planul manifestărilor dedicate comemorării a 29 de ani de la izbucnirea acțiunilor de luptă, precum și instituirea Comitetului responsabil de organizarea activităților planificate.

În Plan sunt prevăzute o serie de acțiuni, ce vor fi organizate în mai multe localități ale țării, inclusiv pe platourile de luptă și în locașurile sfinte. La 2 martie 2021, va fi desfășurat un miting de comemorare a eroilor căzuți pentru apărarea integrității şi independenței Republicii Moldova. Totodată, conducătorii autorităților publice și organizațiilor de veterani vor depune flori la monumentul „Maica îndurerată" din cadrul Complexului memorial „Eternitate" și la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare şi Sfânt.

Totodată, în ajunul Zilei Memoriei, vor fi organizate mai multe activități de educație patriotică în instituțiile de învățământ și în unitățile militare, fiind păstrat un minut de reculegere în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă.

În cadrul ședinței Parlamentului de astăzi, a fost aprobată redenumirea Zilei Memoriei în Ziua Memoriei și Recunoștinței. „În opinia mea, acesta este un lucru absolut necesar, trebuie să fim recunoscători veteranilor ce au căzut, au vărsat sânge și care au fost răniți, stând la baza păstrării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova", a menționat premierul interimar, Aureliu Ciocoi.

foto: bibliotecaovidius.blogspot.com

img21001095

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!