ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Clasele bilingve moldo-franceze vor fi susținute de Organizația Internațională a Francofoniei

11:15 | 17.09.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală a avut ieri o întrevedere cu șeful Reprezentanței Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și de Est, Eric Poppe. Cu ocazia vizitei sale la Chișinău, oficialul francez a semnat Convenția de Parteneriat privind redinamizarea Proiectului claselor bilingve, comunică MOLDPRES.

Convenția a fost semnată anterior și de conducerea Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ambasadei Franței în Republica Moldova, Alianței Franceze din Moldova.

În cadrul întrevederii, Anatolie Topală s-a referit la acțiunile desfășurate cu suportul OIF: susținerea implementării în continuare a Proiectului Claselor bilingve; desfășurarea activităților de formare a profesorilor de limbă franceză; acordarea burselor de masterat și doctorat în domeniul limbii franceze; dotarea bibliotecilor școlare cu manuale de limbă franceză; realizarea proiectelor de cercetare, dezvoltare și inovare în comun de către organizațiile de profil din Moldova și cele din Europa Centrală și Orientală sau din alte regiuni membre ale AUF, precum și organizarea de programe de mobilitate a cercetătorilor.

La rândul său, șeful Reprezentanței Organizației Internaționale a Francofoniei pentru țările Europei Centrale și de Est, Eric Poppe a menționat: „Scopul nostru este de avansa acțiunile de consolidare a Francofoniei nu doar în cadrul Proiectului claselor bilingve, dar și în cadrul altor proiecte în domeniile educației și cercetării. Mizăm pe suportul MEC în atingerea obiectivelor pe care ni le propunem, iar colaborarea noastră se va amplifica în perioada imediat următoare".

Convenția de Parteneriat privind redinamizarea Proiectului claselor bilingve a fost semnată la Chișinău, pe 2 septembrie curent, în cadrul vizitei în Moldova a ministrului pentru Europa și Afaceri Externe al Franței, Jean-Ives Le Drian.

În prezent, în Republica Moldova limba franceză este studiată în 987 de școli de către circa 127 823 mii de elevi. În învățământul superior, franceza ca specialitate se studiază în 8 instituții de învățământ de către circa 350 de studenți.

Foto: MEC

img21006826

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!