ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cei mai buni elevi și profesori au fost premiați în cadrul Galei Olimpicilor 2021

13:55 | 23.12.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a premiat astăzi, alături de ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, 33 de elevi care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale care au avut loc pe parcursul anului 2021. De premii și diplome au beneficiat și cei 33 de profesori care au pregătit loturile olimpice ale Republicii Moldova. Valoarea totală a premiilor oferite elevilor și cadrelor didactice constituie 620.000 de lei, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Natalia Gavrilița a felicitat elevii olimpici și profesorii și a menționat că rezultatele obținute de ei sunt foarte importante pentru sistemul educațional și pentru toată țara. „Sistemul educațional din Moldova, în pofida multor critici și a multor lipsuri materiale, este unul foarte performant și asta, mai ales, datorită entuziasmului și competenței corpului profesoral. Tradiția dăscălească nu poate fi diminuată de niște politici, de o criză economică sau de moda pentru succesul nemuncit. Această tradiție menține vie cultura noastră de respect pentru școală, carte, învățare", a menționat premierul Natalia Gavrilița.

Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a mulțumit elevilor și profesorilor pentru responsabilitatea și dedicația cu care reprezintă țara în cadrul competițiilor internaționale. „Pe parcursul a trei decenii, loturile olimpice naționale ale Republicii Moldova au participat la peste 200 de olimpiade și concursuri internaționale și regionale, obținând 802 premii, dintre care: 55 de medalii de aur, 136 de medalii de argint, 472 de medalii de bronz, 139 de mențiuni de onoare și 11 premii speciale", a remarcat ministrul.

„Anul 2021 a fost unul dificil, plin de provocări și de lecții dure, totuși, noi, elevii olimpici și profesorii noștri, am reușit să obținem rezultate excepționale la concursuri internaționale. Sunt sigură că întreaga țară este mândră de rezultatele noastre", a menționat Dana Mihăilă, elevă la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri" din Ungheni, deținătoare a medaliei de argint în cadrul Olimpiadei Internaționale de Limba franceză.

Gala Olimpicilor este o festivitate organizată anual de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare în scopul omagierii elevilor care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale la disciplinele de studiu, și a profesorilor care au contribuit la pregătirea elevilor și la obținerea acestor rezultate.

În anul 2021, în condițiile pandemice, au fost delegate loturi olimpice pentru participare, în format on-line, la 16 olimpiade și concursuri regionale și internaționale care au fost organizate în Georgia, Cipru, Statele Unite ale Americii, Lituania, Republica Moldova, Elveția, Federația Rusă, Japonia, Portugalia, Singapore, România, Bulgaria, Emiratele Arabiei Unite. Republica Moldova a fost gazdă a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, la care au participat 22 de echipe din 21 de țări.

Cele 16 olimpiade și concursuri regionale și internaționale au fost organizate la disciplinele: matematică, informatică, chimie, biologie, fizică, limba franceză, științe și inginerie.

În cadrul olimpiadelor și concursurilor menționate, elevii din Republica Moldova au obținut 42 de premii, dintre care o medalie de aur, trei medalii de argint, 28 de medalii de bronz, 8 mențiuni de onoare, un loc I la proba pe echipe și un premiu special. 

img21009888

img21009888

img21009888

img21009888

img21009888

img21009888

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!