ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova va avea o nouă Lege privind dreptul de autor și drepturile conexe

09:42 | 22.06.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege care vizează armonizarea legislației din domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe la reglementările acquis-ului comunitar european. Documentul are menirea de a oferi un grad ridicat de protecție autorilor și titularilor de drepturi de autor și conexe, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului. 

Astfel, proiectul prevede uniformizarea normelor legale din domeniul proprietății intelectuale cu referire la asigurarea respectării drepturilor; reglementarea dreptului interpreților de a obține o plată anuală suplimentară; completarea listei de drepturi patrimoniale exclusive ale interpreților și altor subiecți ai drepturilor conexe; stabilirea unor reguli unice pentru gestiunea colectivă a drepturilor de autor și conexe; limitarea comisionului de gestiune până la 30%; obligația întocmirii și publicării unui Raport anual de transparență de către organizațiile de gestiune colectivă. 

Noua lege va avea beneficii pentru toate părțile interesate din domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe. În mod special, de pe urma acestei legi vor avea de profitat autorii și titularii de drepturi de autor și conexe: va crește remunerația ce li se cuvine, ținând cont de libertatea de negociere și stabilirea tarifelor în metodologii, de mecanismul clar și echitabil cu privire la retribuția compensatorie, de recunoașterea unor noi drepturi (de exemplu, remunerația anuală suplimentară), de micșorarea comisionului de gestiune pentru organizațiile de gestiune colectivă și de noile pârghii privind accesul la orice informație ce ține de gestionarea drepturilor.  

Proiectul urmărește scopul de asigurare a unor standarde înalte de guvernanță, gestiune financiară, transparență și raportare.

Foto: Guvern

img22004669

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!