ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a avut în Tunisia mai multe întrevederi bilaterale

16:00 | 19.11.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 nov. /MOLDPRES/. În marja ministerialei Francofoniei, vicepremierul Nicu Popescu a discutat cu Hadja Lahbib, ministrul Afacerilor Externe, Comerțului Exterior și Instituțiilor Culturale federale din Belgia, ministrul cipriot al Afacerilor Externe, Ioannis Kasoulides și ministrul Afacerilor Externe al Bulgariei, Nikolay Milkov, informează MOLDPRES.

Potrivit Biroului de presă al MAEIE, șeful diplomației Republicii Moldova a apreciat solidaritatea autorităților belgiene cu țara noastră în contextul consecințelor dramatice ale războiului nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, dar și susținerea consecventă, sinceră și dezinteresată în drumul nostru ireversibil spre Uniunea Europeană.

„Împreună cu doamna ministru, am vorbit și despre modalitățile de fortificare a securității noastre energetice și ameliorarea impactului asupra economiei”, a spus ministrul de externe Nicu Popescu.

La întrevederea cu ministrul cipriot al afacerilor externe Ioannis Kasoulides, oficialii au convenit asupra dinamizării și aprofundării contactelor bilaterale dar și asupra dezvoltării de comun a inițiativelor în beneficiul cetățenilor ambelor state.

Vicepremierul Nicu Popescu a comunicat omologului său cipriot despre progresele înregistrate pe agenda de reforme interne a țării noastre în calea integrării europene și situația de securitate din regiune, în contextul războiului injust de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Oficialii au discutat, de asemenea, și alte dosare de actualitate aflate pe agenda ambelor state în plan bilateral, regional și multilateral.

Împreună cu ministrul afacerilor externe al Bulgariei, Nikolay Milkov, vicepremierul Nicu Popescu a efectuat un schimb de opinii cu privire la situația regională cauzată de războiul din regiunea noastră, prejudiciile economice și sociale dure resimțite de cetățeni, dar și solidaritatea noastră deplină cu Ucraina și poporul său.

„Am discutat problematica securității energetice regionale și modul de a deveni mai rezilienți în actuala criză energetică.

Prilejul participării la evenimentul de nivel înalt de la Djerba a familiei francofone, ne-a oferit posibilitatea să discutăm despre importanța consolidării cooperării și în domeniul educației, inclusiv cum să dezvoltăm împreună Universitatea de Stat din Taraclia”, a conchis oficialul moldovean.

Foto: MAEIE

img22008809

img22008809

img22008809

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!