ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procurorii vor fi evaluați și selectați de un singur colegiu specializat

17:15 | 08.08.2023 Categorie: Societate

Chișinău, 8 aug. /MOLDPRES/. Procurorii vor fi evaluați și selectați de un singur colegiu specializat și nu de două, cum a fost anterior. Legea ce vizează îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor, elaborată de Ministerul Justiției, a intrat deja în vigoare, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Justiției, noul colegiu va avea și funcția de evaluare, conform criteriilor de integritate etică și financiară, a procurorilor care nu vor cădea sub incidența evaluării externe (a vettingului).

Anterior, atribuțiile exercitate de cele două colegii din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) - Colegiul de evaluare a performanțelor procurorilor și Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor - erau similare și, în mare parte, acestea își dublau competențele. Prin urmare, noul colegiu cu competențe în selecția și evaluarea procurorilor va contribui la sporirea eficienței și la optimizarea cheltuielilor.

Pe lângă comasarea celor două colegii, legea prevede și modificări precum: consolidarea independenței Inspecției procurorilor și transferarea acesteia din subordinea Procuraturii Generale în subordinea CSP-ului, ceea ce va oferi mai multă independență Inspecției. Din cauza numărului mare de sesizări, depuse la Inspecție, va fi majorat și numărul inspectorilor cu trei persoane.

De asemenea, legea prevede și revizuirea componenței Consiliului Superior al Procurorilor. Astfel, Avocatul Poporului și Procurorul General nu vor mai fi membri de drept în CSP, începând cu 1 ianuarie 2024, iar ministrul Justiției – începând cu 1 ianuarie 2026.

Foto: noi.md

img23006311

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!