ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului îndeamnă cetățenii să participe la Congresul Diasporei

12:42 | 11.08.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 11 aug. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a îndemnat cetățenii Republicii Moldova, aflați peste hotarele țării, să participe la Congresul Diasporei, care va avea loc în perioada 18-19 august, la Chișinău, sub genericul „Moldova sunt EU”, transmite MOLDPRES.

„Tradițional, în luna august majoritatea dintre Dvs. aleg să-și petreacă vacanțele alături de rude, în Moldova. Dacă tot sunteți acasă, vă invit cu drag să vă înregistrați pentru a participa la Zilele Diasporei, unde vom avea ocazia să vă ascultăm, să vă răspundem la întrebări și doleanțe, dar și să vă prezentăm soluțiile găsite după necesitățile Dvs.”, a afirmat Igor Grosu.

Speakerul a menționat că, în toate vizitele sale oficiale din străinătate, are întrevederi cu reprezentanți ai diasporei și de fiecare dată rămâne impresionat de atenția cetățenilor noștri față de evenimentele care se produc acasă, în Republica Moldova.

„Mă bucur să constat interesul sincer față de ce se întâmplă în Republica Moldova și vă implicați activ în dezvoltarea țării noastre. Oriunde ne-am afla, vocea noastră azi este una comună. Proiectul nostru de țară și obiectivul nostru este ca Moldova să fie membru cu drepturi depline al familiei europene. Acesta trebuie să fie angajamentul nostru comun și muncim cu toții pentru asta”, a conchis Igor Grosu.

În acest an, Zilele Diasporei se vor desfășura în perioada 18-19 august la Chișinău și vor fi marcate prin două evenimente speciale: Congresul Diasporei – pe 18 august, și Diaspora Business Forum - pe 19 august.

Pentru a participa la evenimentele din cadrul Zilelor Diasporei și pentru a beneficia de toate activitățile și sesiunile informative, cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare se pot înregistra accesând platforma oficială: https://congresuldiasporei.gov.md/.

Foto: trm.md 

img23006395

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!