ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Festivitatea dedicată Primului sunet de clopoțel va avea loc în școli pe 1 septembrie

14:28 | 24.08.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Festivitatea dedicată Primului sunet de clopoțel va avea loc în școlile din țară vineri, 1 septembrie, începând cu ora 8.30 și va dura cel mult 45 de minute, transmite MOLDPRES.

Prima lecție din noul an școlar va avea genericul „Moldova europeană”.

Potrivit unei circulare a Ministerului Educației și Cercetării, remisă instituțiilor de învățământ și organelor locale de specialitate, ceremonia dedicată primului sunet de clopoțel poate fi organizată în formatul careului tradițional, activităților pe clase sau altor activități inovatorii. 

Conform datelor de la sfârșitul precedentului an de studii, în R. Moldova activau peste 1200 de școli, în care învățau circa trei sute de mii de elevi. Majoritatea instituțiilor sunt de treaptă gimnazială.

Potrivit datelor statistice, în anul școlar 2022-2023, în Moldova au activat 1218 școli primare, gimnazii și licee, în total la studii fiind înscriși 334,5 mii de elevi.

Foto simbol

img23006708

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!