ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean la deschiderea Platformei de sprijin pentru Republica Moldova: „O Moldovă mai bună înseamnă, de asemenea, o Europă mai bună pentru toți”

13:00 | 17.10.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. 57 de delegații din peste 30 de state, organizații internaționale și instituții financiare s-au reunit astăzi la Chișinău, în cadrul ediției a 4-a a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

La deschiderea evenimentului au fost prezenți prim-ministrul Dorin Recean, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, ministrul pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, ministrul federal pentru Afaceri Externe, Annalena Baerbock, secretarul general de stat al Guvernului României, Mircea Abrudean, membrii Cabinetului de miniștri, reprezentanți ai organizațiilor financiare internaționale, diplomați.

Șeful Executivului, Dorin Recean a mulțumit participanților pentru solidaritatea și sprijinul oferit Republicii Moldova prin intermediul Platformei, care prezintă un angajament comun al țării noastre și a statelor membre ale UE față de democrație, dezvoltare și creștere economică. 

„Ne bucurăm de sprijinul dumneavoastră continuu, de parteneriatul și de prietenia sinceră, pe măsură ce ne angajăm în această călătorie transformatoare spre creștere economică și dezvoltare. O Moldovă mai bună înseamnă, de asemenea, o Europă mai bună pentru toți”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean în discursul său. 

De asemenea, Dorin Recean a precizat că, datorită suportului partenerilor europeni, Republica Moldova a înregistrat progrese majore în ceea ce privește fortificarea securității energetice, reorientarea lanțurilor logistice și a exportului produselor moldovenești în statele UE, precum și în consolidarea securității și apărării naționale. 

„Suntem pregătiți pentru iarnă, cu suficient gaz în depozite și o infrastructură îmbunătățită. Exportăm mai mult în UE, ne consolidăm securitatea și apărarea și continuăm să sporim investițiile în securitatea cibernetică. Republica Moldova nu se lasă intimidată de provocările lansate de Federația Rusă, suntem hotărâți să mergem pe calea creșterii economice și a dezvoltării”, a punctat Dorin Recean.

Premierul a vorbit în intervenția sa despre planurile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova care vor aduce nu doar creștere economică, dar vor crea un stat mai puternic și sigur. Dorin Recean a anunțat înființarea Fondului pentru Infrastructură și a Fondului rezidențial pentru eficiență energetică, care au fost prezentate de către miniștrii Victor Parlicov și Andrei Spînu. Aceste fonduri nu numai că vor atrage resurse financiare, dar vor aduce și expertiză străină și companii internaționale.

Pe parcursul zilei, participanții evenimentului se vor reuni în grupuri de lucru tematice pe domenii, precum: efort umanitar, energie, lupta împotriva corupției, managementul frontierelor, asistența financiară, reforma administrației și managementul finanțelor publice. Platforma de sprijin pentru Republica Moldova are ca scop mobilizarea ajutorului necesar Republicii Moldova pe trei direcții prioritare - suport bugetar, crearea unui Fond pentru Infrastructură și a Fondului rezidențial pentru eficiență energetică.

Edițiile anterioare ale evenimentului s-au desfășurat la Berlin, Paris și București. 

Foto: Guvern

img23008121

img23008121

img23008121

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!